Categories: Stiri

A fost destructurată încă o reţea de proxeneţi

Rate this post

În ziua de 19 mai 2015, acţionând în cadrul echipei comune de anchetă româno-franceze constituită cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, procurorii DIICOT Constanţa în colaborare cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Constanţa au efectuat 56 de percheziţii domiciliare în judeţele Constanţa, Tulcea, Argeş şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în savârşirea infracţiunii de proxenetism.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2012, suspecţii au determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei, pe teritoriul Franţei, a unui număr de peste 32 de persoane de sex feminin, încasând sumele de bani obţinute din aceste activităţi. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că membrii grupului infracţional racolau clienţii prin postarea de anunţuri însoţite de fotografii ale tinerelor pe site-uri de profil, accesibile în Franţa. Persoanele care practicau prostituţia pe teritoriul Franţei au expediat regulat membrilor grupului infracţional sume importante de bani obţinute din aceste activităţi, prin servicii de transfer rapid, suma totală ridicându-se la peste 4.000.000 euro.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite şi ridicate echipamente electronice şi medii de stocare a datelor, produse pirotehnice, droguri de risc şi substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive, suma de 11.230 euro, suma de 33.900 lei precum şi 12 autoturisme. Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi pe teritoriul Franţei, sincronizate şi coordonate de către Eurojust şi EUROPOL.
La sediul DIICOT Constanţa au fost aduse, în vederea audierii, 36 de persoane. Procurorii au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de 18 inculpaţi urmând să fie prezentati instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În cauză urmează să fie instituite măsuri asiguratorii.
Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, BCCO Bucureşti, Piteşti, Tulcea, Constanţa şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. La activităţi au participat lucrători din cadrul Gărzii de Coastă şi jandarmi din Constanţa.

Bucur Borcan

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021