Luni, 7 septembrie, în jurul orei 09.30, în comuna Curtișoara, sat Proaspeți, judeţul Olt, s-a produs un accident rutier, soldat cu două victime. Din datele oferite de persoana care a apelat Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, 112, două persoane au rămas încarcerate. În accident au fost implicate un autoturism și un cap tractor al unui TIR.
Salvatorii de la ISU Olt şi de la Ambulanţă au acționat pentru extragerea de urgență a șoferului autovehiculului, o femeie, în vârstă de 27 de ani, din comuna Grădinari, găsită conștientă, neîncarcerată, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic. Pasagerul de pe scaunul din dreapta-față, în vârstă 26 de ani, din aceeași localitate, a fost găsit în afara autoturismului avariat, conștient. Cele două victime au fost preluate de echipajele Ambulanţei și transportate la UPU Slatina. Pompierii au intervenit și pentru spălarea carosabilului de carburantul scurs din rezervorul capului tractor.
Bucur Borcan