Joi, 23 aprilie 2015, în jurul orei 08.00, la numărul unic de urgenţă 112, s-a primit un apel privind producerea unui accident rutier la ieşirea din oraşul Balș spre Craiova, pe Drumul European 574. În accident au fost implicate un TIR și o autoutilitară.
La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță, apelantul numărului 112 anunțând că au fost rănite trei persoane. Toate victimele rănite se aflau în autoutilitară. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Craiova, pasager al autoutilitarei. Acesta a fost găsit conștient, cu hematom în zona parietal dreapta și plagă în zona parietal stânga, cefalee și amețeli. Pacientul a fost transportat la CPU Balș, ulterior fiind transferat la UPU Craiova. Șoferul și celălalt pasager, ambii din Craiova, de 57, respectiv 45 de ani, au fost transportați, cu traumatisme minore, la CPU Balș.
Bucur Borcan