Accident rutier grav pe DN 54

Rate this post

accident dn 54
Dispeceratul comun ISU-Ambulanță a fost informat în ziua de 6 iunie 2015, în jurul orei 15.30, prin numărul unic de urgenţă 112, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 54, între localitățile Deveselu și Vlădila, judeţul Olt. În accident a fost implicat un singur autoturism.

La fața locului au fost mobilizate în cel mai scurt timp forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Caracal, un echipaj SMURD și o autospecială complexă de intervenție și descarcerare și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Olt. În sprijinul pompierilor și personalului medical a venit și elicopterul SMURD Craiova.

Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea pasagerului de pe scaunul din dreapta-față, în vârstă de 39 de ani, din orașul Scornicești, găsit în autoturismul avariat, prins între elementele de caroserie ale autovehiculului, în stare de inconștiență. Pentru descarcerarea victimei și accesul rapid la aceasta a fost decopertat parțial plafonul autoturismului. Bărbatul a fost extras din autovehicul după aproximativ 10 minute, fiind preluat, cu leziuni incompatibile cu viața, de personalul medical. Din păcate, aceștia nu au putut decât să constate decesul victimei. Rănită grav a fost și o minoră, în vârstă de șapte ani, din aceeași localitate, pasageră pe bancheta din spate, preluată de cadrele medicale inconștientă, politraumatizată în urma accidentului. Minora a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Craiova. Autoturismul era condus de o femeie, în vârstă de 32 de ani, tot din orașul Scornicești, aceasta a fost preluată de pompierii SMURD, conștientă, cu traumatism cranio-facial, suspiciune de fractură de coloană cervicală, dureri în zona toracică și la membrele inferioare și superioare. Pacienta a fost transportată la CPU Caracal, ulterior fiind transferată la UPU Craiova.
Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close