În perioada 5 – 9 decembrie 2016, EUROPOL și autoritățile de aplicare a legii din Australia, Belgia, Franța, Ungaria, Lituania, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au desfășurat o acțiune comună care a vizat utilizatorii Distributed Denial of Service (DDoS) – instrumente de atacuri informatice, care a avut ca rezultat reţinerea/ arestarea unui număr de 34 de persoane și 101 persoane audiate și atenționate.
Pe parcursul acțiunii, Centrul European Cybercrime al Europol a sprijinit țările în identificarea persoanelor suspecte, atât în Europa, cât și în afară, în mare parte tineri cu vârste sub 20 de ani, prin organizarea de întâlniri operaționale, coroborarea informațiilor obținute, precum și cu suportul analitic. Țările participante au acționat sub coordonarea EMPACT (European Multidisciplinary Platform against Criminal Threats).
Pe parcursul acțiunii, au fost desfășurate diferite activități, în funcție de legislațiile naționale, respectiv audieri, luarea unor măsuri preventive, percheziții domiciliare precum şi aplicarea unor amenzi.
S-a reţinut că mai multe persoane faţă de care s-au luat măsuri preventive au plătit servicii de stressers și booters, pentru lansarea malițioasă de software, pentru a demara atacuri DdoS, care încarcă site-urile și serverele cu multe informații, făcându-le inutilizabile pentru utilizatori. Instrumentele folosite sunt o parte a facilităților infracționale de tip ,,DdoS de închiriat” pentru care hackerii pot plăti și le pot îndrepta spre țintele alese, acest mod de operare fiind identificat în rândul tinerilor pasionați de jocuri video.
Această operațiune de succes marchează apogeul unei campanii preventive desfășurate în toate țările participante, pentru conștientizarea tinerilor asupra riscului de a fi implicați în criminalitatea informatică.
La nivel national, la data de 8 decembrie 2016 procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al EUROPOL, au efectuat 2 percheziții domiciliare pe raza judeţelor Galați și Sibiu.
La activități au participat și polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Galați și Sibiu, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Galați.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe unități de calcul, laptopuri, HDD-uri, stick-uri de memorie și telefoane mobile.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013 şi până în prezent, suspectul T. M.I. a lansat de pe teritoriul României atacuri informatice de tip DDOS (Distributed Denial of Service), utilizând servicii de tip stresser (programe informatice care facilitează lansarea de atacuri informatice de către utilizatorii lor, având de obicei drept țintă site-uri sau servicii de găzduire pe servere cu cerințe înalte cum ar fi cele ale băncilor, platformelor pentru plăți cu carduri de credit, etc.).
Începând cu anul 2013 şi până în prezent, suspectul a achiziționat ”timp de atac” totalizând peste 250 de ore, pentru utilizarea platformelor care pun la dispoziție servicii de tip stresser, efectuând aproximativ 2.000 de atacuri informatice distincte împotriva unor adrese IP sau site-uri din străinătate. De asemenea, în perioada decembrie 2013 – mai 2014, suspectul a lansat 35 de atacuri de tip DDoS prin diverse metode, perturbând astfel grav, fără drept, funcţionarea unor sisteme informatice alocate unei insituţii publice.
Faţă de suspectul T. M.I. procurorii DIICOT – Structura Centrală efectuează cercetări pentru săvârşirea infracțiunilor de perturbare a funcţionării sistemelor informatice şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment