Acţiuni de amploare, împotriva traficanţilor de droguri

Rate this post

Acţiunile operative efectuate de către procurorii DIICOT Brașov împreună cu polițiștii din cadrul BCCO Brașov, în perioada 30 iulie – 17 august 2015, au condus la destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri, în cauză fiind reţinuţi şi arestaţi preventiv de către Tribunalul Braşov un număr de 10 inculpaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, iar alţi doi inculpaţi sunt cercetaţi sub control judiciar pentru deţinere de droguri în vederea consumului propriu.
Urmare a informaţiilor obţinute, s-a stabilit că inculpaţii Lupu Adrian (în vârstă de 31 de ani) şi Aionesei Silviu Alexandru (în vârstă de 26 de ani) au preocupări legate de distribuirea drogurilor de risc pe raza municipiului Braşov. Din cercetări a rezultat că cei doi se aprovizionau din municipiul Bucureşti cu cannabis şi rezină de cannabis de la inculpaţii Nicolau Ionuţ Mihai (în vârstă de 24 de ani), Ilie Ion Bogdan ( în vârstă de 27 de ani), Guşe Ionuţ-Eduard (în vârstă de 25 de ani) şi Damian Mihai-Alin-Ciprian (în vârstă de 26 de ani).
În ziua de 30 iulie 2015, Lupu Adrian a fost prins în flagrant la Bucureşti, după ce se-i aprovizionase cu cannabis de la Nicolau Ionuţ-Mihai şi Ilie Ion-Bogdan. În cursul aceleiaşi zile au fost prinşi în flagrant şi ultimii doi, în timp ce pregăteau noi tranzacţii cu substanţe stupefiante. Au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare, fiind descoperite diverse cantităţi de cannabis, rezină de cannabis, cocaină şi pastile de ecstasy.
Ulterior, în data de 4 august 2015, au fost efectuate două percheziţii domiciliare în municipiul Braşov la inculpaţii Sandu Răzvan (în vârstă de 25 de ani) şi Popescu Bogdan-Andrei (în vârstă de 23 de ani), ambii furnizori de pastile de ecstasy ai inculpatului Lupu Adrian. Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate pastile de ecstasy şi cannabis.
Continuarea cercetărilor a permis identificarea furnizorului ultimilor doi inculpaţi în persoana lui Andronic Cornel (în vârstă de 28 de ani), stabilindu-se totodată că acesta se află la o pensiune în localitatea Costineşti, judeţul Constanţa distribuind droguri de risc în cluburi de pe litoral.
În ziua de 13 august 2015 a fost efectuată o percheziţie la „Vila Carmen S”, în spaţiul închiriat de Andronic Cornel, fiind identificate diverse cantităţi de pastile de ecstasy, cocaină, MDMA, amfetamină şi cannabis.
Urmărindu-se stabilirea provenienţei tuturor substanţelor stupefiante s-a reuşit şi identificarea unui alt furnizor de cocaină în persoana inculpatului Burdun Alexandru-Silviu (în vârstă de 34 de ani). Acesta a fost depistat în flagrant la Braşov, pe 14 august 2015, după ce distribuise cannabis către doi consumatori. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în două locaţii ale inculpatului au fost ridicate diverse cantităţi de cocaină, cannabis şi rezină de cannabis. De asemenea, au fost ridicate 21 de bancnote falsificate din cupiura de 50 lei.
În cauză, acţiunile operative întreprinse au dus la un număr de 4 constatări de infracţiuni flagrante şi au fost efectuate 13 percheziţii domiciliare. Urmare a activităţilor desfăşurate au fost confiscate aproximativ 2 kilograme cannabis, 800 grame rezină de cannabis, 94 pastile ecstasy, 15 grame cocaină, 5 grame MDMA şi 3 grame amfetamină.
În dosar au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra sumelor de 38.400 lei, 1.210 euro şi 120 lire sterline, fiind ridicate în vederea confiscării un autovehicul marca Audi A4 şi un autovehicul marca Mercedes C Klasse.
Pentru desfăşurarea activităţilor în Bucureşti şi Costineşti au fost delegaţi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti şi BCCO Constanţa. Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale Braşov, Bucureşti, Constanţa. La realizarea acţiunilor a fost acordat sprijin de către BSIJ Bucureşti şi SAS din cadrul IPJ Braşov.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close