În ziua de 9 noiembrie 2015, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, împotriva unui bărbat, din municipiul Slatina, judeţul Olt, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Acesta este bănuit că, în calitate de administrator şi împuternicit administrator al unor societăţi comerciale, în perioada 2009 – 2012, nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nu a declarat la organul fiscal teritorial mai multe achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand şi livrările acestora pe teritoriul României, la diferite persoane fizice sau juridice. Totodată, bărbatul a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziţia organelor de control documentele de evidenţă contabilă ale societăţilor, sustrăgându-se astfel de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a bărbatului este de 7.082.339 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. La 10 noiembrie a.c., Tribunalul Olt a admis propunerea organelor de urmărire penală şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a bărbatului.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment