Un studiu publicat de către un Institut de Cercetare din SUA arată că nivelul veniturile părinților lor, adolescenţii au diferite comportamente în ceea ce privește prezența lor pe rețelele sociale.
Înscriere pe o reţea de socializare se stabileşte pe de o parte şi de alta în funcţie de statutul social. Acest lucru este indicat în studiul realizat de Pew Research Center. Potrivit laboratorul de idei american, venitul unui părinte adolescent afectează includerea sa într-o anumită rețea de socializare. Astfel, în conformitate cu rezultatele acestui studiu, adolescenţii cu poziţii sociale bune preferă să partajeze fotografii pe rețeaua Instagram spre deosebire de adolescenții mai puțin bogaţi care preferă Facebook.
Realizat în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, prin chestionare on-line, prima anchetă trage concluzii mai generale cu privire la cum utilizează tineri internetul și rețelele de socializare. Peste 90% dintre adolescenţi intervievaţi intră pe on-line cel puțin o dată pe zi, iar 24% dintre ei spun că sunt conectaţi „aproape întotdeauna”. În ceea ce privește rețelele de socializare, Facebook este de departe rețeaua de socializare preferată pentru adolescenti, 71% dintre ei îl folosesc, față de 52% pentru Instagram, Snapchat 41% și 33% sau Twitter.
Copii bogaţi pe Instagram
Adolescenți ai căror părinți câștigă mai puțin de 30.000 dolari pe an, 51% dintre ei folosesc Facebook şi doar între 19% și 7% folosesc Instagram sau pe Snapchat. Facebook este rețeaua de socializare cea mai utilizată de adolescenți ai căror părinți câștiga 100.000 dolari pe an, dar într-o proporție mai mică (31%). Cu toate acestea copii ai căror părinţi câştigă peste 100.000 de dolari pe an folosesc mai mult Instagram cu 37% și cu 39% utilizează rețeaua de socializare pentru imagini si mesaje efemere Snapchat.
Aceştea distribuie fotografii pe reţelele de social media, precum Instagram, şi sunt adesea stigmatizati ca făcând parte dintre cei cu avere de către unii utilizatori. Un blog și o pagină de Facebook, este deja creeată şi numește „Copiii bogaţi din Instagram” prin schimbul de fotografii preferate de acești tineri. Acțiunea lor de zi cu zi este extraordinară, ei prezintă ceasurile, masinile de lux, șampanii exclusiviste din cluburi și casele impunătoare.