Explicaţia ar fi următoarea: cafeaua verde reglează metabolismul, astfel contribuie simţitor la arderea grăsimilor şi, în timp, la eliminarea kilogramelor nedorite. De asemenea, aceasta inhibă aportul de glucoză în intestine şi reduce absortia zahărului în organism. Indiferent de dieta pe care o urmezi sau de orele pe care le petreci în sala de sport, cafeaua verde este, se pare, un aliat incontestabil în menţinerea sănătăţii. Reducerea colesterolului, un alt beneficiu în urma consumului, aproape că elimină orice şansă de a dezvolta boli de inimă.
Este indiscutabil faptul că în ziua de azi, mâncarea de tip fast-food a ajuns foarte populară, nu numai pentru că este foarte gustoasă, dar şi pentru că este la îndemâna oricui. Toată lumea se grăbeşte şi preferă să manace orice îi iese în cale, fie că e vorba de un covrig, o gogoaşă, un pateu, fie că e vorba shaworma, kebap sau alte minunăţii. Tot ce contează: să ajungă cât mai repede la destinaţie. Însă uităm de noi, cumpărând fel şi fel de bazaconii. Poate ar trebui să ne punem pe primul plan, pentru că nimic nu este mai important decât sănătatea. E mai bine să începem să o preţuim de acum, având grijă de noi, pentru că mai târziu, s-a putea să fie prea târziu. Înlocuirea obişnuitei şi nelipsitei cafele negre, cu cea benefică organismului nostru: cafeaua verde, ar putea constitui un prim pas.
Lăsând la o parte numeroasele beneficii pe care le are, trebuie precizat că aceasta nu poate înlocui un stil de viaţă sănătos, ci ajută la conturarea acestuia. Un stil de viaţa sănătos implică atât mese regulate, cei 2 litri de apa pe zi, mişcare măcar 30 de minute, dar şi starea de linişte sufletească, pace cu tine însuţi. Totul contribuie la formarea unui om sănătos, a unui om fericit.
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment