Luni, 10 martie, efective din cadrul Jandarmeriei Olt care executau misiuni de ordine şi siguranţă publică în sistem integrat, au sancţionat contravenţional trei „duduiţe” pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Trei femei, cu vârsta cuprinsă între 32 şi 43 de ani, domiciliate în judeţul Olt, tustrele fără ocupaţie, au fost depistate pe raza municipiului Slatina – strada Piteşti şi a localităţii Slătioara – Drumul European 574, în timp ce atrăgeau bărbaţi, pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume, în schimbul unor sume de bani.
Jandarmii le-au întocmit celor în cauză procese-verbale de contravenţie, prin care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 500 lei fiecare. Dacă statul va reuşi să încaseze sumele respective, mai rămâne de văzut.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment