America-ultima redută în fața Noii Ordini Mondiale

Rate this post

Titlul de mai sus ar putea fi contrazis de simpatizanții Rusiei atrăgându-se autorului atenția că acest mare stat condus de Putin este un important oponent al globaliștilor și al Noii Ordini Mondiale. Dar dacă stăm să ne gândim dintr-un alt punct de vedere ajungem la concluzia că Rusia face într-o anumită măsură jocurile Ocultei mondiale. Spunem aceasta deoarece Noua Ordine Mondială presupune o dictatură a celor puțini și bogați asupra celor mulți și săraci. Presupune stat polițienesc și supraveghere continuă a populației. Dar mai presus de orice presupune ca cetățenii să nu aibă nici cel mai mic indiciu despre adevărata libertate. Iar această libertate nu o găsim în Rusia unde statul polițienesc edificat de Putin cu ajutorul fostului KGB ia amploare. Controlul și supravegherea populației și menținerea ei într-o relativă sărăcie este prezentă în Rusia. Dar și mai important în Rusia nu există conceptul de libertate în adevăratul sens al cuvântului.

Acest concept de adevărată libertate îl găsim numai și numai în SUA, unde Părinții Fondatori ai acestei țări l-au implementat cu ajutorul Constituției. Această Constituție și unele amendamente ale ei au transformat națiunea americană într-una din cele mai libere din istorie. Este singurul loc de acest fel de pe glob. Restul statelor se află ori într-o stare de semi-libertate ori în brațele unor dictaturi mai mult sau mai puțin nemiloase. China este sub o dictatură comunistă și se dovedește modelul pe care l-a preluat Oculta mondială pentru tirania planetară pe care o plănuiesc. Rusia este sub conducerea unui conducător autoritar relativ blând dar care se poate dovedi un tiran brutal dacă dorește. India (a doua cea mai populată țară a lumii) se află într-o stare de semi-libertate la fel ca și țările europene sau cele din America de Sud. Locuitorii acestor țări nu au noțiunea adevăratei libertăți și vor ceda ușor în fața Noii Ordini Mondiale.

Românii se află printre ei, fiind obișnuiți cu tiranii care s-au succedat la putere de-alungul secolelor.

Noțiunea de adevărată libertate a fost inoculată și forțelor de ordine din SUA și chiar militarilor, aceștia fiind obligați să jure că vor apăra Constituția acestei țări. Forțele de ordine din SUA pe care Oculta mondială încearcă să le aducă sub controlul ei se vor dovedi o nucă tare dar este foarte posibil ca ele să cedeze în fața asalturilor. Mulți polițiști și militari americani realizează ce se întâmplă și se opun cum pot acaparării puterii de către globaliști. Asta până când vor fi înlocuiți cu roboți care se vor supune total Noii Ordini Mondiale. Cât despre forțele de ordine din restul lumii?, Ele vor deveni rapid brațul armat al guvernului planetar deoarece nu au inoculată „cultura” libertății reale.

SUA este în acest moment sub un asalt general al Noii Ordini Mondiale. Universitățile americane produc hoarde de agitatori comuniști care venerează marii tirani ai istoriei, dorind ca tirania să vină și în țara lor. Părinții Fondatori ai SUA mulți dintre ei (nu spun toți deoarece printre Părinții Fondatori ai SUA s-au aflat și agenți ai Ocultei mondiale) avocați autentici ai libertății reale, sunt denigrați iar Constituția atacată de câte ori se ivește prilejul. Multe din drepturile și libertățile americanilor se erodează zi de zi asta chiar în ciuda Constituției americane. Statul totalitar se instalează treptat, cu pași mărunți astfel încât publicul să nu realizeze. SUA este ultima redută în fața Noii Ordini Mondiale dar este o redută asaltată din toate părțile. Dacă SUA cade, drumul va fi deschis pentru Oculta mondială. Restul lumii nu este obișnuit cu adevărata libertate și se va adapta ușor la o tiranie, cetățenii americani (sau o parte din ei) fiind astfel rebelii planetei.

Donald Trump, cel atât de lăudat de Alex Jones nu va aduce mari schimbări și nu va opri statul totalitar planetar. În cel mai rău caz îl va întârzia. Trump face chiar servicii Noii Ordini Mondiale propunând măsuri de securitate și de supraveghere nemaiîntâlnite. Mai bine spus Trump este avocatul statului polițienesc, cel pe care îl visează Oculta mondială. Trump a început să cedeze și în relația cu Rusia trimițând în continuu trupe la granița cu acest mare stat și cerând rușilor să înapoieze Crimeea. Va trimite mai mult ca sigur trupe la sol în Siria sub pretextul luptei contra ISIS dar adevăratul motiv este ruperea acestui stat din Orientul Mijlociu. Trump nu e salvatorul pe care îl așteaptă atâția. Dacă la început avea anumite bune intenții el a fost „convins” cumva de globaliști să facă „ce trebuie”. Și o face, deoarece nu are de ales. Este posibil să se țină de cuvânt într-o anumită măsură dar va sfârși și el ca un executant al ordinelor globaliștilor.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close