Arădeni care fumau…oale de inox. Legea le-a pus „capac”

Rate this post

Începând cu anul 2014, câţiva arădeni cu iniţiativă au organizat un… grup infracţional. Aşa au reuşit să atragă atenţia DIICOT Timişoara şi a ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, care au efectuat, în data de 12 ianuarie, 8 percheziţii domiciliare în judeţul Arad. Grupul de arădeni avea ca obiect de activitate contrabanda cu ţigări provenite din state din Orientul Mijlociu, care erau introduse ilegal în România prin Portul Constanţa, fiind disimulate prin metoda „capac”, în diferite containere, printre alte mărfuri importate legal. Sumele de bani necesare achiziţionării cantităţilor de ţigări, efectuării formalităţilor vamale şi transportului acestora până la destinaţie erau achitate de iniţiatorii grupului infracţional.
contrabanda tigari
În data de 26 august 2014, unul dintre liderii grupării s-a deplasat în Emiratul Dubai, unde a purtat negocieri cu sursa de aprovizionare din zonă, convenind livrarea unei cantităţi de circa 400 baxuri de ţigarete marca „M”, la preţul de 90 Euro/bax. Marfa achiziţionată a fost transportată pe cale maritimă în Portul Constanţa, sub aparenţa unor importuri legale de mărfuri, în speţă “oale de inox”. Cantitatea de ţigări trebuia iniţial să fie expediată pe numele unei societăţi comerciale din Dubai / Emiratele Arabe Unite, societate folosită ca paravan de filiera internaţională şi în alte operaţiuni similare.
Societatea respectivă a intrat însă în atenţia autorităţilor de implementare a legii din Europa ca fiind implicată în traficul ilegal cu ţigări, după ce, în cursul lunii septembrie 2014, în portul Felixtowe, autorităţile britanice au identificat un container care avea ca expeditor aceeaşi societate comercială şi destinatar firma britanică R.D Ltd, iar în urma controlului au descoperit că acesta era încărcat cu ţigări de contrabandă (9.000.000 ţigarete). Pe cale de consecinţă, membrii grupării s-au reorientat şi au decis ca baxurile de ţigări să fie expediate prin intermediul altei societăţi paravan, mărfurile fiind introduse în ţară în acest mod.
Prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea infracţională este de 2.132.699 lei (circa 475.000 euro). La sediul DIICOT Timişoara vor fi aduse 10 persoane în vederea audierii. Suportul de specialitate a acţiunii DIICOT fost asigurat de către SRI.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close