Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiteri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni – Biroul de Combarere a Migrației Ilegale au efectuat în ziua de 18 februarie 2015 un număr de şapte percheziţii domiciliare, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat format din cetăţeni români, sirieni, irakieni și bulgari, specializat în traficul de migranţi şi trecere ilegală a frontierei de stat, pe relaţia Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – state din Europa de Vest.
În perioada 2013 -2015, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au racolat cetăţeni de origine arabă în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, atât din Bulgaria în România, cât și din țara noastră către alte țări din spațiul Uniunii Europene, în schimbul unor importante sume de bani. Activitatea infracţională a grupării a fost structurată pe mai multe segmente. Astfel, primul segment avea rolul de a racola migranții, de a-i prelua de pe teritoriul Bulgariei și de a-i introduce ilegal în România, prin zona Giurgiu, urmând să îi transporte până în municipiul București. În ceea ce priveste cel de-al doilea segment, acesta avea rolul de a prelua migranții din locațiile de cazare din București, de a-i transporta până în zona de vest, la frontiera cu Ungaria, unde se organiza scoaterea ilegală din România.
La sediul DIICOT- Structura Centrala vor fi aduse, în vederea audierii, nouă persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigazii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepes” a Jandarmeriei.
Bucur Borcan