Attila Beke, timis în judecată

Rate this post

atilla
În ziua de 18 mai 2016, Structura Centrală a DIICOT a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor:
SZŐCS ZOLTÁN – pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități şi instigare la infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive.
BEKE ISTVAN ATTILA – pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de atentat contra unei colectivității şi tentativă la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că, începând cu anul 2014, pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetățeni străini și cu dublă cetățenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naționalist-extremiste ungare ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilități fizice, în vederea inițierii de acțiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste și revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizații iredentiste (refacerea ”Ungariei Mari”).
Astfel, 10 octombrie 2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii organizațiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, inculpatul SZOCS ZOLTAN – președinte al HVIM Transilvania, i-a trasat inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA, președinte al organizației Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecționa un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în data de 1 Decembrie 2015, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naționale a României.
Inculpatul SZOCS ZOLTAN l-a determinat pe inculpatul BEKE ISTVAN ATTILA să-și asume în fața șefului ierarhic pe linie de organizație HVIM executarea acțiunii ordonate în realizarea căreia ulterior acesta a efectuat demersuri de procurare a mijloacelor și instrumentelor necesare confecționării unui astfel de dispozitiv.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Curţii de Apel București.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close