Pompierii din cadrul Detașamentului Slatina au intervenit joi, 15 septembrie, în jurul orei 08.00, în municipiul Slatina, strada Drăgănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autovehicul
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la cabina autoutilitarei, cu posibilitate de propagare la materialul lemnos aflat în remorca vehiculului. Pompierii au acționat aproximativ 20 de minute pentru stingerea incendiului, reușind lichidarea acestuia în limitele găsite. În urma incendiului, cabina autoutilitarei a fost distrusă în proporție de 80 %. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs de cablu electric defect.
Bucur Borcan