Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus în ziua de 13 mai 2015 reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a nui bărbat în vârstă de 41 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, corupere sexuală a minorilor, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.
În perioada 2011 – 2015, inculpatul, în calitate de cadru didactic la o şcoală primară din comuna Singureni, a invitat în locuinţa sa, în repetate rânduri, sub diferite pretexte, mai mulţi elevi, minori cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani, pe care i-a lipsit de libertate, obligându-i să întreţină cu acesta raporturi sexuale. Totodată, inculpatul a produs materiale pornografice cu minorii, pe care le-a stocat şi le-a expus spre vizionare acestora.
Cu ocazia percheziției domiciliare, au fost găsite și ridicate un laptop, medii de stocare și un aparat de fotografiat, pe care au fost identificate mai multe imagini cu minori.
Față de inculpat, Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Bucureşti – S.C.C.O. Giurgiu.
Bucur Borcan