Categories: StiriTurism

COMUNICAT DE PRESĂ – Vanzari Early Booking 2017

Rate this post

Perioada de Early Booking are un succes din ce în ce mai mare de la an la an. În 2017 vânzările pachetelor de vacanță cu reducere Early Booking au crescut cu aproape 70%. În top rămân litoralul Greciei și al Bulgariei, dar și destinațiile exotice.

Românii profită din ce în ce mai mult de perioadele de reduceri. Încă de la sfârșitul anului trecut a devenit evident faptul că turistul român s-a maturizat și face alegeri în cunoștință de cauză. Pregătirea unei vacanțe din timp a căpătat prioritate în rândul iubitorilor de călătorii din România, iar odată cu ea și a conceptului de Early Booking.

În perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017 clienții noștri au cumpărat cu aproximativ 70% mai multe vacanțe, față de aceeași perioadă a anului precedent. Clienții Filadelfia Turism au beneficiat astfel de tarife reduse cu până la 50%.

Oamenii au înțeles că pentru a te putea bucura pe deplin de concediul tău, fie că este de iarnă sau de vară, trebuie să faci anumite pregătiri din timp. Prima dintre ele este să-ți alegi destinația, iar apoi să faci și rezervarea. Perioadele de Early Booking sunt cele mai bune pentru a face aceste pregătiri. O vacanță de vară pentru care se face rezervarea la cazare și transport încă din decembrie sau februarie, cu avansul aferent, bineînțeles, va fi mult mai ieftină decât una cumpărată în plin sezon”, a declarat Lidia Sighiartău, Manager Filadelfia Turism.

De departe cel mai bine s-a vândut și anul acesta Grecia. Litoralul Greciei continentale a fost preferat de aproximativ 30% dintre turiști. În top se menține Riviera Olimpului, Thassos și Halkidiki, cu Creta, Santorini și Zakynthos, care se află pe un trend ascendent. În medie, un turist a plătit 200 euro pentru un sejur cu autocarul în Grecia, care include cazarea pentru 7 nopți la un hotel de 3 stele, cu mic dejun.

25% dintre clienții Filadelfia Turism au ales destinațiile exotice, precum Maldive, Zanzibar, Republica Dominicană sau Mexic. Costul unei vacanțe cu avionul (din Madrid sau Viena) în Republica Dominicană, cu 7 nopți de cazare și all inclusive, începe de la 595 euro de persoană.

Foarte căutate sunt și litoralul Bulgariei (Sunny Beach, Albena, Nisipurile de Aur) și Spania (Costa Brava, Tenerife, Mallorca), iar Turcia (Antalya, Kusadasi) rămâne printre preferatele turiștilor români. De asemenea, pe un trend ascendent se află și litoralul românesc.

30% dintre cei care au profitat de ofertele Early Booking au ales să cumpere doar cazarea, preferând să călătorească cu propriul mijloc de transport.

Lidia SIGHIARTĂU
Manager Filadelfia Turism

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021