Categories: Stiri

Contrabanda pe Dunăre i-a băgat la apă

Rate this post

Duminică, 7 decembrie 2014, DIICOT şi BCCO Galaţi au destructurat un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în contrabanda cu ţigări. Grupul cuprindea atât cetăţeni români cât şi ucrainieni şi avea ca scop introducerea în România a unor importante cantităţi de ţigări din Ucraina sau Serbia, fiind apoi valorificate în ţara noastră.

Oamenii legii au constatat că inculpaţii Ananie Nichita, Fluturaş Ionel, Taray Pavlo (cetăţean ucrainean) şi Mustăţea Costel au constituit un grup infracţional specializat în activităţi de contrabandă cu ţigarete, începând cu luna februarie 2014. Ţigările de contrabandă erau introduse în România disimulate la bordul unor ansamble de nave comerciale propulsate de o navă tip împingător, în timpul unor voiaje efectuate de acestea între porturile Izmail (Ucraina) şi Smederevo (Serbia), în timp ce navele tranzitau România. Ulterior, în timp ce se realiza tranzitarea României, în zona în care fluviul Dunărea are regim de apă interioară, ţigările erau debarcate în ambarcaţiunile membrilor români ai grupului infracţional care, ulterior, au procedat la valorificarea acestora.
În ziua de 7 decembrie au fost efectuate 27 de percheziții domiciliare și o percheziție la bordul ansamblului de nave propulsat de nava tip împingător Konstantin Borisov (sub pavilion ucrainean), ocazie cu care a fost găsită și ridicată o cantitate de țigări ce urma a fi introdusă în România, în mod ilegal, destinată membrilor români ai grupului infracțional. Au fost conduse la sediul organului de urmărire penală peste 25 de persoane.
Anterior, la data de 31 iulie 2010, fusese efectuată o percheziție la bordul barjei autopropulsate Ivano Frankovsk (sub pavilion ucrainean), comandată de inculpatul Chystiakov Sergii (cetățean ucrainean), ocazie cu care a fost ridicată o altă cantitate de țigări ce urma a fi introdusă clandestin în România, având ca destinatar acelaşi grup infracţional susamintit.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi şi al lucrătorilor din cadrul STPF Galaţi şi STPF Brăila. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de SRI şi DOS.

Bucur Borcan

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021