Criminal reținut după ce a omorât doi soți

Rate this post

În data de 14 august curent, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Oncescu Georgian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.În fapt s-a reţinut că, în luna martie 2014, inculpatul s-a deplasat la locuinţa soţilor O.F. şi O. E., pentru a efectua treburi gospodăreşti. Între aceştia exista o înţelegere anterioară conform căreia inculpatul, în schimbul îngrijirii ce urma să o asigure victimelor, trebuia să primească pe numele său casa şi curtea soţilor O.F. şi O.E.

În ziua agresiunii, după ce a terminat treburile gospodăreşti, inculpatului i s-a spus că nu mai este valabilă înţelegerea şi nu mai este nevoie de el. În acest context şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, învinuitul i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit victimei O.F., după care a lovit-o cu un obiect contondent şi un cuţit şi pe soţia acestuia O.E.

Urmare a leziunilor traumatice suferite, soţii O.F. şi O.E. au decedat.Procurorii au dispus reţinerea lui Oncescu pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 14 august 2014, acesta urmând să fie prezentat judecătorului de Drepturi şi Libertăţi de la Tribunalul Ialomiţa, cu propunere de arestare preventivă.

Activităţile de cercetare continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Investigaţii Criminale – Serviciul de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei, Serviciului Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, precum şi Inspectoratului de Poliţie Ialomiţa.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea reprezintă etape în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close