Secolul prin care am trecut și cel în care ne aflăm a fost și încă este martorul creșterii și decăderii imperiului american. Dar cei pentru care a fost construit acest imperiu uriaș nu au fost americanii de rând ci corporațiile și cei câțiva indivizi care le conduc. Prin extinderea influenței americane pe planetă, marile corporații au avut acces ieftin la rezerve de sol și subsol, la mână de lucru ieftină și la piețe de desfacere. Acesta a fost, este și va fi motivul pentru care a fost construit imperiul american dar și alte imperii moderne precum și multe din cele care au dispărut de-alungul istoriei dar și altele ce vor apărea în viitor.
Dar în timp ce cucereau pentru stăpânii lor corporatiști mari întinderi de teritorii, America își ceda suveranitatea încet și sigur către ONU, guvernul planetar la originea căruia se află aceleași mari corporații care conduc planeta și care prin intermediul ONU încearcă să implementeze fascismul la scara întregii Terre. ONU se preconizează a fi o dictatură atot-acaparatoare dar ca orice dictatură poate avea un sfârșit dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Deci cum dăm jos o dictatură?
Trebuie spus că de-alungul istoriei masele de unele singure nu au fost în stare și nici nu vor fi vreodată capabile să detroneze un tiran. Dictatorul, dacă are monopolul forței armate bucurându-se și păstrând încrederea instituțiilor de forță nu va fi dat niciodată jos de la putere. Dacă însă prin mișcări de masă, armata trece de partea poporului, dictatorul e pierdut.
Sancțiunile economice nu sunt foarte eficiente în fața unui tiran hotărât. Da, e adevărat că ele vor provoca revolte ale celor direct afectați de ele, adică masele largi de oameni dar nu se va ajunge niciunde cu ele dacă despotul are sub control instituțiile de forță. Putem da aici ca exemple Venezuela (grav afectată de o criză economică) și o Coree de Nord pedepsită de comunitatea internațională pentru programul său nuclear.
Un regim tiranic poate fi dat jos printr-o intervenție armată din exterior și avem ca exemplu cazul lui Pol Pot în Cambodgia (dat jos de o invazie vietnameză) al lui Saddam Hussein (dat jos de invazia NATO din 2003) și alte numeroase exemple din care cel mai elocvent este cel al lui Adolf Hitler al cărui regim s-a sfârșit doar în momentul în care Armata Roșie a ajuns la ușa buncărului său. Putem vedea în ultimul caz că poporul german nu a fost în stare să îl dea jos pe tiranul nazist în ciuda faptului că țara era în totalitate distrusă și milioane de germani au murit ei fiind scăpați de Fuhrer doar prin invazia sovietică.
O rebeliune armată împotriva guvernului autoritar poate fi o soluție dar doar în cazul în care această rebeliune primește sprijin de pe plan intern sau extern, sprijin care să fie în același timp consistent. Este necesar deasemenea ca guvernul aflat la putere să nu primească un sprijin mai mare decât rebelii altfel răzmerița poate fi înecată în sânge. Totul se reduce la cine primește cel mai mare ajutor din partea unor entități interne sau externe. Războiul din Siria dar și cel civil din Spania pot fi date ca exemple în acest sens.
O dictatură poate fi dată la o parte și din interior. Mai precis din interiorul partidului care conduce regimul. Astfel tiranul poate muri de moarte bună ori poate fi dat la o parte în mod mai mult sau mai puțin pașnic fiind înlocuit cu o persoană mai moderată care va deschide calea către o democratizare a țării. Moartea lui Mao și venirea la conducere a lui Deng Xiaoping a pus capăt comunismului dogmatic care ținea în lanțuri China ducând în final la o formă mult mai liberă de socialism.
Armata poate juca un rol important în sfârșirea unei dictaturi în cazul în care dă o lovitură de stat care îl detronează pe tiran și regimul său. Dar apare pericolul ca armata să instaureze un regim ce poate să se dovedească chiar mai dur decât cel ce tocmai a fost înlăturat.
Spionii pot să se dovedească mai valoroși decât o armată întreagă. Un agent secret bine pregătit poate să orchestreze o lovitură împotriva unui conducător, fie că el este un dictator sau nu. Cazul spionului Kermitt Roosevelt și al premierului iranian Mossadegh este elocvent în acest sens.
La început de mileniu, când puterea Americii dispare iar cea a Chinei și Rusiei se află în creștere ne punem întrebarea dacă schimbarea de ștafetă poate duce la crearea unui nou imperiu în care o Chină și o Rusie cu conduceri autoritare se vor comporta cu restul lumii la fel cum se comportă cu proprii cetățeni.
Dar cum prevenim instaurarea unei dictaturi acum cînd știm că așa ceva este foarte dificil de înlăturat?
Prima măsură este să ne asigurăm că conducerea țării nu este singura care are monopolul forței armate. Altfel spus poporul trebuie să aibă dreptul să poarte arme de foc (acces neîngrădit la arme mai bine spus) iar acest drept trebuie să fie garantat prin Constituție. În al doilea rând este necesară o Constituție care să stipuleze că drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt date de Dumnezeu, adică fiecare individ le primește la naștere iar aceste drepturi nu îi pot fi luate sub nicio formă. O astfel de Constituție este cea americană (poate cea mai liberală din lume). Din contră, o Constituție care declară că drepturile fundamentale ale omului sunt date prin lege și prin puterea statului va deschide mai mult ca sigur calea către o dictatură mai mult sau mai puțin dură deoarece la fel cum legea îți poate da anumite drepturi tot la fel de ușor ți le poate lua. O astfel de Constituție este cea din România dar și Carta ONU a Drepturilor Omului.
Autor: Cimpoieru Ciprian
