Orice dictatură are nevoie de aprobarea maselor ignorante și imbecile iar dictatura Noii Ordini Mondiale nu se deosebește de restul. Erdogan are imbecilii lui iar Mugabe pe ai săi însă societatea culturalizată a Vestului stătea precum o piedică în fața implementării Agendei Noii Ordini Mondiale. Astfel, afluxul de imigranți din țările lumii a Treia a venit la momentul potrivit pentru a zdrobi rezistența Vestului. Dacă invazia va continua, țări precum Germania, Franța sau Italia o vor lua pe urmele Greciei.
Populația care habitează Grecia astăzi nu e format din greci autentici, greci care ni l-au dat pe Socrate, Arhimede sau Platon. Este o populație în mare măsură turcică care nu are nici în clin nici în mânecă cu vechii greci care au dat una din cele mai strălucitoare civilizații din istorie. Cei care populează azi Grecia nu vor da un Sofocle, un Euripide sau un Homer ci vor rămâne în memoria urmașilor ca niște oameni iubitori de distracții și de muncă puțină și superficială. Acesta este viitorul Germaniei, al Italiei, al Marii Britanii sau al Franței. Vedem astăzi cum planurile Școlii comuniste de la Frankfurt care și-a propus s distrugă Vestul prin imigrație masivă a dat și dă roade. Vestul pute, în cuvintele lui Willy Munzenberg și va mirosi și mai urât în următorii ani dacă Noua Ordine Mondială va fi lăsată să își ducă la capăt planurile. În sprijinul celor afirmate de mai sus vin descoperirile din psihologie care afirmă ca inteligența celor din rasa albă caucaziană este cu 15 puncte mai mare decât cea a indivizilor ce aparțin de rasa neagră. Acum vedem motivul pentru care suntem invadați cu negrișori din Africa sau cu migranți din Orientul Mijlociu care de-abia știu să se șteargă la poponeț. Subsemnatul nu este rasist. Considerăm că sunt mulți indivizi care aparțin de rasa neagră sau care vin din Orientul Mijlociu care îl pot depăși ușor la inteligență însă există o proporție mult mai mare de oameni inteligenți în cadrul rasei albe caucaziene decât în cadrul celorlalte rase. Știința nu poate fi combătută, cel puțin în acest sens. Pe lângă asta, lumea musulmană, odinioară progresistă și luminoasa a devenit sub controlul islamului fundamentalist o forță retrogradă care încearcă cu ajutorul Noii Ordini Mondiale s preia controlul asupra întregii lumi.
O știre așa-zis pozitivă a făcut ocolul planetei fiind preluată și de agențiile de presă din țara noastră: natalitatea în Germania a atins un maxim al ultimelor decade. Dar tragic este că acest nivel record al natalității nu se datorează cetățenilor germanilor ci minorităților etnice. Și de ce nu ar fi așa când germanii autentici sunt taxați din ce în ce mai greu în timp ce cei care aparțin minorităților și marii mase a migranților sunt răsplătiți cu mari sume de bani luate de la gura germanului de rând. Germanul nu se mai gândește să facă copii ci cum să supraviețuiască în timp ce invadatorul din Orientul Mijlociu consideră că este de datoria sa să facă cât mai mulți copii, copii care vor cuceri prin numărul lor în viitor respectiva țară așa cum au făcut cu Grecia.
Autor: Cimpoieru Ciprian
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.