Vineri, 5 ianuarie 2018, jandarmii olteni au depistat în dreptul localităţii Tia Mare, două persoane de sex masculin aflate pe luciul de apă al Râului Olt, care desfăşurau activităţi de pescuit comercial cu unelte de tip setcă confecţionate din plasă monofilament.
Cei doi bărbați, în vârstă de 31 de ani și 26 de ani, ambii din localitatea Tia Mare, desfăşurau activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Izbiceni, cu unelte de pescuit comercial de tip setcă confecţionate din plasă monofilament, în lungime totală de 1250 metri, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
Jandarmii au confiscat cinci unelte de pescuit comercial, de tip setcă, confecţionate din plasă monofilament, care au fost predate organelor de urmărire penală în vederea continuării verificărilor și 25 kg. peşte din specia „roşioară”, care a fost redat mediului natural.
Reamintim că faptele „pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” şi „deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment