Doi pași înainte, unul înapoi. Transformarea de la capitalism la comunism și vice versa

Sovieticii, și apoi rușii, au fost și sunt maeștrii disimulării. Supraviețuirea comunismului și a puterii conducătorilor bolșevici i-a făcut pe aceștia din urmă să apeleze la diverse tactici pentru a-și păcăli adversarii capitaliști iar renunțarea la o parte din dogme, deși reprezenta o repliere pe poziții mai favorabile pentru a reveni apoi mai mari și mai puternici, a făcut parte din gândirea strategică a bolșevicilor. Lenin a fost primul care a apelat la această tactică în momentul în care a lansat Noua Politică Economică, o strategie prin care a liberalizat o parte din economie cu scopul de a a sigura supraviețuirea URSS după un Război Civil devastator. Întreaga lume a fost păcălită, marile puteri trimițându-și în URSS corporațiile care au investit în economia acestei țări asigurându-le astfel comuniștilor supraviețuirea. Dar Noua Politică economică era o măsură temporară fiind desființată apoi de Stalin după ce și-a jucat rolul.

Mai târziu, după moartea lui Stalin, Beria, șeful NKVD a încercat o liberalizare a URSS cu scopul de a scăpa țara de izolarea în care se afla de a câștiga simpatia populației și a se prezenta ca un reformator în fața rivalilor săi din Partidul comunist: Dar Beria era un stalinist notoriu iar liberalizarea propusă de el era o măsură temporară. O măsură pe care a încercat-o apoi și Hrusciov, după moartea lui Beria, în 1953. Hrusciov, marele „reformator” era și el un stalinist până în măduva oaselor iar „dezghețul” său a fost doar o măsură de fațadă, luată cu scopul de a câștiga primatul în fața „nucleului dur” din Partidul Comunist al URSS. În mare parte a reușit, în același timp demonizându-i, pe bună dreptate, pe Stalin și pe fanaticii săi ciraci. Însă „înghețul” a revenit sub Brejnev și Rusia sovietică a supraviețuit ceva mai mult de două decenii cu o economie pe marginea prăpastiei.

Tactica din titlul articolului a fost aplicată și de Ceaușescu în România. După moartea lui Dej, faimoasa liberalizare din anii 1960 a fost o încercare a lui Ceaușescu de a apărea în fața rivalilor din Partidul Comunist Român ca un mare reformator cu scopul vădit de a-i înlătura din calea sa. Liberalizarea era deasemenea o măsură temporară așa cum s-a văzut mai târziu dar a păcălit Occidentul și populația care încă mai crede Ceaușescu, cel din anii 1960, era un conducător vizionar și luminat. De fapt Ceaușescu a fost toată viața sa un stalinist, moderat e adevărat, dar un stalinist, iar așa-zisa sa independență față de Rusia sovietică era doar de fațadă. O imagine creată cu scopul de a păcăli același Occident credul deoarece Ceaușescu știa foarte bine că fără ajutorul URSS el nu ar mai fi făcut prea mulți „pureci” la conducerea României.

„Glasnost” și „Perestroika” au fost încercări ale lui Gorbaciov și PCUS de a conserva imperiul sovietic sub altă formă. Știind că lagărul comunist nu avea să mai reziste prea mult timp condus după principiile falimentare ale marxismului, Gorbaciov a încercat o repliere sperând să păstreze imperiul. I-a reușit cel puțin parțial. URSS și conservat o parte din imperiu, chiar dacă acum acesta dintâi se numea Federația Rusă. Țări precum Polonia, Cehoslovacia sau România au gravitat și după 1989 în jurul Marelui Urs de la Răsărit fiind conduse de agenți ai Moscovei (Ion Iliescu și garda sa în România, presupusul agent KGB Vaclav Havel în Cehia și presupusul agent al Moscovei, Lech Walesa, în Polonia).

China Comunistă a făcut și ea un pas înapoi de la dogmele comuniste trecând parțiala la o economie capitalistă. Deși este condusă în continuare de un partid care nu-și uită originile comuniste și pe care nu ezită să și le manifeste din când în când, China devine încet-încet puterea numărul unu a lumii însă esența conducerii sale este un control strict al comportamentului populației căreia nu i se iartă nesupunerea față de Partid (vezi noul sistem de Credit Social și aparatul de supraveghere din ce în ce mai invaziv).

Autor: Cimpoieru Ciprian