Este întrebarea pe care și-o pun toți susținătorii dar și inamicii lui Donald Trump: „în slujba cui este acesta?” Este acesta de partea celor mulți și mai puțin avantajați sau este de partea oligarhiei ce controlează America? Este pentru pace cu Rusia sau dorește războiul cu această țară? Face Donald Trump sau nu politica Israelului?
Este foarte devreme să ne pronunțăm asupra acestor întrebări dar vom lansa câteva ipoteze. Donald Trump a angajat, este foarte adevărat acest lucru, mulți corporatiști care au lucrat pentru Sistem. Cei care însă îl apără pe Trump afirmă că acești oameni, deși au lucrat pentru Goldman Sachs sau Exxon, au criticat în același timp sistemul globalist care și-a întins tentaculele asupra planetei. Putem accepta această explicație și deasemenea pe cea care afirmă că acești oameni au fost recrutați de Trump pentru a naviga mai ușor contra „curentului” globalist pe care cei dintâi îl cunoșteau foarte bine.
Vrea Donald Trump pace ori vrea război cu Rusia?
O altă întrebare care așteaptă răspunsuri ce vor veni relativ repede. În timp ce Trump afirmă că vrea reînnodarea relațiilor cu Federația Rusă, NATO concentrează echipament și oameni la granița cu Rusia crescând și mai mult tensiunile dintre cele două Mari Puteri. Deși Trump afirmă că dorește pace în Siria, SUA sprijină în continuare rebelii anti-Assad și propune în schimb soluții precum „safe-zones” sau „no-fly-zones” care nu vor face decât să prelungească conflictul din Siria. Singura soluție pentru a termina acest conflict este oprirea ajutorului acordat rebelilor anti-Assad și cooperarea cu Rusia și Siria pentru a-i distruge definitiv.
Face Trump sau nu politica Israelului?
La această întrebare se poate răspunde relativ ușor. De când a venit la putere Trump a amenințat Iranul cu sancțiuni și cu anularea acordului nuclear. A pus în aplicare amenințarea cu sancțiunile și va urma destul de posibil anularea acordului nuclear. Aceasta va duce la escaladarea tensiunilor în regiune și posibil la un război regional sau chiar mondial dacă Marile Puteri sunt atrase în conflict. Da, putem spune că Trump face politica Israelului deoarece acest din urmă stat dorește înfrângerea Iranului. Și da, Trump este un simpatizant sionist, declarațiile lui de susținere a politicilor israeliene, oricât de abuzive ar fi acestea din urmă, fiind foarte explozive.
În fine, ce putem spune despre Trump? Este pe bune sau nu?
Ne putem aventura și aici cu trei ipoteze:
1) Trump va realiza o parte din promisiuni(mai ales cele economice) pentru a câștiga suportul populației astfel încât aceasta să îi sprijine politicile,inclusiv pornirea unui război de mare amploare. Avem astfel exemplul lui Adolf Hitler care a oferit locuri de muncă germanilor pentru a-i târâ apoi în război. Ipoteza de mai sus presupune un machiavelism extrem din partea lui Trump și al celor care îl controlează.
2) Trump este pe bune dar e manipulat de către „guvernul invizibil” ce controlează SUA și mare parte din Occident. Mare parte din agenții acestui „guvern invizibil”, infiltrați în administrația Trump, îi sabotează politicile acționând independent de Trump. Astfel, trimiterea de trupe la granița cu Rusia sau declarații belicoase ale oficialilor americani la adresa Rusiei sunt făcute fără ca Trump să aibă habar de ele.
3) Trump este pe bune și acest lucru sperie establishmentul anglo-american dar unele din viziunile sale pot fi de folos conducătorilor din umbră ai SUA. Apropierea lui Trump de Israel și discursul său anti-Iran sunt folosite de establishment pentru a-și înainta Agenda globalistă. Sunt folosite astfel slăbiciunile lui Trump împotriva lui.
Autor: Cimpoieru Ciprian