Elevi, consumatori și traficanți de droguri

Rate this post

Începând cu anul 2015, ca urmare a destructurării mai multor rețele de traficanți de droguri pe raza județului Caraș-Severin, având ca rezultat creșterea cererii pe ”piață”, s-a constatat o înmulțire semnificativă a situațiilor de transformare a ”consumatorului de droguri” în ”distribuitor de droguri”.

În ziua de 7 februarie 2017, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin a efectuat 15 percheziţii domiciliare în municipiul Reșița în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că din ce în ce mai mulţi consumatori au identificat noi surse de aprovizionare cu droguri, în special din zona municipiului Timișoara, astfel că au început să asigure și nevoia de consum a celor care nu aveau astfel de surse.

Concomitent, pe considerente de amiciție dar și “de afaceri” au început să colaboreze, scopul principal fiind acela de a avea asigurată în permanent “marfa” în propriul cerc de distribuție.

În acest context, s-a constatat cristalizarea unei noi rețele de trafic de droguri în municipiului Reșița, fiind demarate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus-menționate.

S-a reţinut că, spre deosebire de alte grupuri infracţionale destructurate anterior, acesta nu era format din membri cunoscuți ai lumii interlope ci din tineri, unii dintre aceştia încă elevi, astfel că, din punct de vedere al nivelului distribuției de droguri, suspecţii au avut avantajul de a pătrunde relativ uşor în mediile de consumatori (spre deosebire de grupurile formate din persoane cunoscute ca violente, situații în care consumatorul era reticent în a avea contacte cu astfel de persoane).
La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 26 de persoane.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. La activități au participat și jandarmi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close