Miercuri, 9 aprilie, jandarmii olteni s-au întâlnit cu elevi din localităţile Caracal, Scorniceşti şi Osica de Sus, în cadrul acţiunii „Jandarm pentru o zi”. Elevi din cadrul Şcolii Generale ,,Nicolae Coculescu’’ din oraşul Scorniceşti au vizitat sediul Grupei Jandarmi Supraveghere şi Ordine Publică din localitate. Acestora le-au fost prezentate materialele şi tehnica din dotare, mijloacele auto, câinele de serviciu, precum şi spatiile în care îşi desfăşoară activitatea efectivele subunităţii.
La Osica de Sus, jandarmii au participat la activităţile organizate în incinta Liceului Teoretic „Ion Gh. Roşca”. Câştigătorii concursurilor tehnico-aplicative organizate de instituţia de învăţământ au primit diplome, tricouri personalizate „Jandarm pentru o zi” şi au participat alături de jandarmi la o misiune de patrulare pe raza localităţii.
Ofiţeri din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale al Jandarmeriei Olt au desfăşurat acţiuni preventiv-educative cu elevi ai colegiilor „Matei Basarab” şi „Dimitrie Pătraşcu” din municipiul Caracal. Jandarmii au distribuit materiale informative, au discutat cu elevii şi le-au prezentat o serie de recomandări de care să ţină cont pentru a nu fi angrenaţi în activităţi ce le-ar putea pune în pericol viaţa, integritatea corporală, bunurile materiale.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment