Luni, 16 ianuarie 2017, procurorii DIICOT Giurgiu și ofiţeri de poliţie din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – IGPR, precum și ai Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au efectuat 17 percheziții în județele Giurgiu, Constanța, Buzău, Ilfov, Argeș şi a municipiului București în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat format din 47 de persoane, specializat în săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor (materiale, servicii) şi produselor agro-alimentare.
Cercetările relevă că, în perioada 2011-2014, suspecţii au creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 7.600.000 de euro, prin înregistrarea în evidenţele financiar-contabile a unor achiziții fictive de bunuri și servicii, de la societăți comerciale fantomă, controlate de către membrii grupului infracțional.
La activități au participat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție din județele vizate și din Capitală.
DIICOT face precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment