Vineri, 15 ianuarie, 2016, patru bărbaţi au fost teţinuţi de către procurorii DIICOT Galaţi, pentru o durată de 24 ore. Este vorba despre BĂDROS MARIUS, ZAHARIA IONIŢĂ-NELU, DAMASCHIN LUCIAN ŞI RAŢĂ MARIAN, inculpaţi pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
În perioada septembrie 2015 – ianuarie 2016 aceştia au constituit un grup infracţional organizat având ca scop obţinerea de importante beneficii materiale prin săvârşirea de infracţiuni informatice – activităţi de skimming a datelor cărţilor de credit prin compromiterea bancomatelor şi clonarea acestor carduri, urmată de efectuarea de retrageri neautorizate de numerar. S-a reţinut că membrii grupului au deţinut şi transmis dispozitive hardware concepute şi adaptate în scopul accesării ilegale a ATM – lor (skimming), activitatea infracțională desfășurându-se pe teritoriul mai multor state din Uniunea Europeană precum și state asiatice.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în județul Galați, au fost găsite şi ridicate dispozitive de skimming, dispozitive hardware și software pentru clonarea cardurilor, aproximativ 10.000 de euro, laptop-uri, tablete și smartphone-uri, fiind indisponibilizate și patru autoturisme de lux.
Față de cei patru inculpați s-a propune Tribunalului Galați, luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Departamentul pentru Informații și Protecție Internă.
S-a beneficiat de sprijinul Direcției de Combatere Criminalității Organizate a Poliției Române, I.G.P.F. – Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București – Otopeni, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Galați și Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.
Bucur Borcan