În perioada 9-11 februarie 2018, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au acţionat pe teritoriul judeţului Olt pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Jandarmii au acționat în sistem integrat pentru prevenirea faptelor antisociale și soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetățenilor. Pe timpul misiunilor executate, jandarmii olteni au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor este în cuantum de 21 900 lei.
Principalele fapte contravenționale sancționate de jandarmi au fost pentru nerespectarea regimului silvic și încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au constatat 8 infracţiuni, pentru nerespectarea regimului piscicol.
Trei bărbați au fost depistați în zona podului rutier ce traversează râul Olt, oferind spre comercializare trecătorilor, cantitatea de aproximativ 22 de kg. pește din speciile „fitofag„ și „lin”, fără a deţine documente legale.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost depistat în dreptul localităţii Curtişoara, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit pe lacul de acumulare Arceşti, cu unelte neautorizate, înţepătoare şi agăţătoare, respectiv cu o ancoră cu trei cârlige ataşată de firul lansetei.
În zona localităţii Rusăneşti, doi bărbați în vârstă de 48 de ani și 47 de ani, ambii din comuna Rusăneşti, au fost depistaţi în timp ce desfăşurau activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Rusăneşti, cu unelte de pescuit comercial de tip setcă confecţionate din plasă monofilament, în lungime totală de 500 metri, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
În apropierea localităţii Tomeni, un bărbat în vârstă de 32 de ani din com. Osica de Sus, a fost depistat în timp ce desfăşura activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Ipoteşti, cu unelte de pescuit comercial de tip setcă confecţionate din plasă trifilament şi monofilament, în lungime totală de 740 metri, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
Un alt bărbat în vârstă de 37 de ani a fost depistat în dreptul localităţii Curtişoara, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit pe lacul de acumulare Arceşti, cu unelte neautorizate, înţepătoare şi agăţătoare, respectiv cu o ancoră cu trei cârlige ataşată de firul lansetei.
Jandarmii olteni au întocmit actele de constatare pentru următoarele fapte : „comercializarea fără documente legale a peştelui”, „pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, „deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, fapte prevăzute şi pedepsite de Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 – actualizată, privind pescuitul şi acvacultura.
Bucur Borcan