Categories: Stiri

A fost găbjită o nouă promoţie de coţcari

Rate this post

DIICOT Vâlcea împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Piteşti, Bucureşti şi Craiova şi a Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi Olt au efectuat în data de 13 ianuarie 2015 un număr de 29 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâlcea şi a municipiului Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice şi juridice, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în comiterea infracţiunilor de şantaj, înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală. Suspiciunea rezonabilă în cauză este aceea că, începând cu anul 2008, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea a fost constituit un grup infracţional la care au aderat mai multe persoane şi care a acţionat în mod coordonat în vederea săvârşirii infracţiunilor menţionate.
Concret, membrii grupării identificau persoane potente financiar din mediul de afaceri, care erau atrase să deruleze activităţi comerciale cu societăţile pe care membrii grupării le controlau sau cărora le erau oferite sume de bani cu dobândă, pentru a sprijini realizarea obiectului de activitate al societăţilor părţilor vătămate. În fapt, intenţia membrilor grupării era aceea de a crea o dependenţă a persoanelor vătămate faţă de ei. Ulterior, prin constrângere, victimele erau determinate să renunţe la obţinerea contravalorii serviciilor prestate, respectiv să plătească dobânzi exorbitante la sumele pe care le împrumutau.
O modalitate de racolare consta în includerea victimelor în anturajul grupului, ocazie cu care acestea luau la cunoştinţă în mod direct de acţiunile de constrângere pe care membrii grupării le exercitau cu privire la alte persoane, victimelor fiindu-le totodată relatate modalităţile agresive în care se acţiona şi în acest context fiindu-le indusă o stare de temere.
De asemenea, în împrejurările arătate, victimelor le erau prezentate şi relaţiile pe care liderul grupării le avea în mediul politic, al organelor judiciare şi al factorilor de decizie administrativă la nivel local, creând astfel acestuia o imagine de persoană „protejată”. Prejudiciul cauzat până în prezent de ridică la peste 800 000 euro.
La sediul DIICOT Vâlcea vor fi aduse 13 persoane în vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către SRI şi Direcţia de Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române.

Bucur Borcan

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021