În dimineața zilei de 27 august 2015, s-a produs un grav accident rutier la intersecția Drumului Național 65 cu Drumul Județean 644, în apropiere de orașul Balș. Evenimentul a fost anunțat la dispeceratul comun ISU-Ambulanță în jurul orei 08,30. În accident au fost implicate un microbuz care transporta 19 persoane și un autoturism în care se aflau patru persoane.
La fața locului au fost mobilizate în cel mai scurt timp forțe și mijloace din cadrul SMURD Olt, trei echipaje de prim ajutor și o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare de la Garda Balș și mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Olt. La sosirea echipajelor de intervenție, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, pasager în autoturism, a fost găsit grav rănit și preluat de un echipaj de la SJA. Victima a fost transportată la CPU Balș. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind declarat decedat. După executarea triajului victimelor, la CPU Balș au fost transportate 12 persoane. La locul accidentului a ajuns și elicopterul SMURD Dolj care a preluat și transportat la UPU Craiova un bărbat cu traumatism cranio-cerebral acut sever și fracturi costale. Celelalte zece persoane, pasageri în microbuz și autoturism, au fost asistate medical la locul intervenției și au refuzat transportul la spital. Ulterior, trei dintre acestea au solicitat să fie transportate la spital pentru investigații amănunțite. În urma accidentului au fost înregistrate o persoană decedată și 16 rănite ( 11 bărbați, 5 femei și o minoră ). Zece victime au ajuns la UPU Craiova, patru la CPU Balș și două la UPU Slatina.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment