În ziua de marţi, 18 februarie a.c., poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, B.C.C.O. Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Olt au efectuat o percheziţie pe raza judeţului Olt, la locuinţa membrilor unei grupări infracţionale specializate în săvârșirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals privind identitatea. Totodată, au pus în executare şapte mandate de aducere emise pe numele membrilor grupului infracţional organizat. În urma percheziţiei efectuate au fost ridicate, în vederea confiscării, 750 de euro, 1000 de lei şi un autoturism. Persoanele depistate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. pentru audieri şi dispunerea de măsuri legale ce se impun.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2012, cei trei membri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 24 şi 27 de ani, ar fi racolat patru tinere, dintre care două minore, din judeţul Olt, pe care le-ar fi transportat în localitatea Monza (Italia) şi le-ar fi obligat să se prostitueze, obţinând din activitatea infracţională aproximativ 40.000 de euro, pe care membrii grupării i-au împărţit în mod egal. Totodată, membrii grupării sunt bănuiţi că le-ar fi atribuit celor două minore, pentru părăsirea ţării, date de identificare false.
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment