“Guru” Apostolache își exploata victimele în…casa sfântă

Rate this post

În zilele de 28 şi 29 septembrie 2016, procurorii DIICOT Târgu Mureş au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Apostolache Eusebiu Sebastian, Sinoai Ildiko, Papai Marta, Birtalan Villo şi Gothard Veronika, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă şi trafic de minori în formă continuată. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, încă anterior anului 2008, inculpaţii Apostolache Eusebiu Sebastian, Sinoai Ildiko, Papai Marta şi suspecta K. N. A., au constituit un grup infracţional organizat , având ca scop săvârşirea infracţiunilor de respectiv trafic de persoane și trafic de minori. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că iniţiatorul şi leaderul grupului infracțional organizat cu tendințe sectare a fost inculpatul Apostolache Eusebiu Sebastian.
diicot-trafic-pers-tg-mures

Astfel, inculpatul Apostolache Eusebiu Sebastian, prin intermediul celorlalte membre ale “CERCULUI” (denumirea dată grupului de către membrii săi), a recrutat mai multe tinere, mai ales din rândul unor studente din cadrul unei Universităţi din municipiul Tg. Mureş şi, profitând de vulnerabilitatea acestora, le-au prezentat „maestrului spiritual” Apostolache, care, ulterior, le găzduia în locuinţa în care se afla la acel moment (şi care era denumită “casă sfântă”, prin simpla sa prezenţă acolo). Totodată, membrii grupului profitau de autoritatea spirituală incontestabilă exercitată de către inculpatul Apostolache Sebastian în calitatea sa de „maestru spiritual” asupra tinerelor recrutate.

Aservirea victimelor faţă de inculpatul Apostolache Sebastian şi inducerea stării de deplină obedienţă a acestora s-a realizat cu ajutorul nemijlocit al suspectei K. N. A. şi al inculpatelor Sinoai Ildiko şi Papai Marta , prin activitatea de recrutare a victimelor, îndoctrinarea acestora, izolarea de familie, societate, locuri de muncă, cazarea acestora în comunităţi închise, în aşa numitele „case sfinte” în condiţii precare de subzistenţă, fiindu-le interzis aproape orice contact cu alte persoane din afara cercului.
În acest context, inculpaţii au procedat atât la exploatarea sexuală a victimelor, cât şi la exploatarea acestora din punct de vedere material, victimele având obligaţia de a aduce toate câştigurile sau banii obţinuţi de la părinţii acestora în locuinţa unde erau ţinute închise, sub pretextul cheltuielilor comune cu mâncarea ( deşi, din declaraţiile persoanelor vătămate a rezultat faptul că acestea primeau mâncare doar o dată pe zi, macaroane cu brânză, iar noaptea, după ritualurile sexuale li se oferea doar cu pâine cu gem etc.)

S-a reţinut totodată că, iniţial, inculpata Birtalan Villo a fost victima minoră de care inculpatul Apostolache Sebastian a profitat raportat la discernământul său diminuat, de puţina experienţă de viaţă a acesteia (acesta fiind în casa sfântă de la vârsta de 11-12 ani) precum şi de labilitatea ei emoţional afectivă, reuşind să-i inoculeze acesteia ideea că prin întreţinerea de relaţii sexuale cu el, în calitatea sa de maestru spiritual, avea posibilitatea să progreseze spiritual, ajungând să fie perceput ca o divinitate, nu numai de către minoră, ci de către toate persoanele vătămate. Ulterior, inculpata Birtalan Villo, a dezvoltat o relaţie de dependenţă totală ( mentală, afectivă, sexuală ) şi coroborat cu lipsa mamei sale din ţară, şi-a dezvoltat această dependenţă de inculpat, ajungând ca din victimă minoră să devină racolator pentru alte tinere, ce urmau să fie prezentate apoi inculpatului.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice, medii de stocare a datelor informatice, numeroase pietre folosite în cadrul acestor ritualuri, obiecte sexuale folosite de către tinerele exploatate la ritualurile de la miezul nopții, pungi în care toate membrele Cercului erau obligate să-și păstreze părul tăiat sau unghiile tăiate, o masă pe care inculpatul Apostolache o folosea punând litere pe ea și apoi cu mâna mișca un pahar în direcția acelor litere astfel încât să se formeze diferite cuvinte despre care susținea că sunt mesaje de la CEHOV 1 către tinere, numeroasele bilețele pe care erau scrise aceste mesaje, etc.

La data de 29.09.2016 inculpaţii Apostolache Eusebiu Sebastian, Sinoai Ildiko, Papai Marta şi Birtalan Villo au fost prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă (exceptând pe inculpata Gothard Veronika, faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar).
La data de 29.09.2016 Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a inculpatului Apostolache Eusebiu, plasarea în arest la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, a inculpatelor Papai Marta şi Sinoai Ildiko şi măsura controlui judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpata Birtalan Villo.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Mureş. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close