Categories: Politica

Ialomiţa: Primarul comunei Ciulniţa a trecut de la PDL la PLR

Rate this post

Deşi nu este înregistrat legal ca şi partid politic, Partidul Liberal Reformator (PLR) a reuşit să adune, într-un timp relativ scurt, sute de membri. Printre aceştia se numără primari, consilieri locali şi judeţeni, dar şi oameni simpli. PLR Ialomiţa numără, în prezent, peste 300 de membri, 25 de filiale locale înfiinţare şi 27 de aleşi locali care au făcut pasul către filiala de partid.

Au câştigat un primar

Primarul comunei Ciulniţa, Gheorghe Stelică, a trecut la PRL şi, în prezent, ocupă funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene de partid.

Deşi în cadrul vizitei făcute de Tăriceanu la Slobozia, acesta a anunţat că primarul municipiului Feteşti, Gheorghe Catrinoiu, a demisionat din PNL şi s-a înscris în PLR cu acte în regulă, edilul a infirmat informaţia imediat după apariţia sa în presă, iar preşedintele interimar nu a oferit nici o explicaţie care să facă lumină în acest caz. Surse din interiorul partidului spun că pe lista noilor membri s-ar fi înscris primarul comunei Sf. Gheorghe, Livia Gomez, dar şi viceprimarul localităţii Făcăeni, împreună cu 3 consilieri locali.

În prezent, filiala judeţeană a PLR Ialomiţa numără peste 300 de membri, 25 de organizaţii înfiinţate cu conduceri interimare şi 27 de aleşi locali care au migrat către partidul care susţine candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la preşedinţia României.

Gheorghe Stelică, curtat de PMP şi PSD

“PMP a fost cel care m-a curtat încă de la început însă, pentru că nu am avut încredere în formaţiunea respectivă, am refuzat să mă alătur lor. Şi cu cei de la PSD am purtat discuţii, în speţă cu deputatul Mihăiţă Găină, dar nu am mers alături de ei, eu având şi alte idei”, a declarat Gheorghe Stelică.

Întrebat fiind care a fost motivul plecării sale din PDL,  alesul local al comunei Ciulniţa a declarat, senin, că nu se mai regăsea acolo. “Am cerut tot timpul să consolidăm ceea ce avem, însă nu s-a pus accent decât pe acapararea unor aleşi locali care, se presupunea, că ne-ar aduce un câştig. Nu s-a întâmpla aşa ceva pentru că nu se mai fac alegerile la comandă (…) Nimeni nu poate garanta că un ales local poate scoate un anumit număr de voturi, dar acesta este un formator de opinie şi, într-adevăr, în funcţie de capacitatea alesului şi de caracterul său mai mulţi sau mai puţini îl vor urma. La PDL am avut nemulţumirea că, niciodată, începând cu 2008, nu ne-am mai păstrat identitatea, nu ne-am mai menţinut verticalitatea (…) Ne-am dat într-o parte sau alta, ba ARD, ba API, şi atunci mulţi ne-au cerut să mergem pe aceleaşi culori, de exemplu…trebuie să-ţi asumi răspunderea (…) Eu de exemplu am fost candidat din partea API, deşi eram membru PDL. Dacă ceea ce s-a trasat de la centru nu a fost în asentimentul meu, am renunţat şi m-am înscris în altă formaţiune. Am socotit că merită să dau o mână de ajutor acestui partid câtă vreme este format din foarte mulţi tineri”, a explicat preşedintele interimar al PRL.

N-a dat cioara din mână… 

Deşi se vehiculează ideea potrivit căreia s-ar oferi bani primarilor care migrează la partidul „care trebuie”, primarul Stelică spune că „n-as da cioara din mână pe cea de pe gard” şi că felul său idealist l-a „mânat” în alt partid. „(…) Nu este vorba de promisiuni, pentru că n-aş da cioara din mână pe cea de pe gard, este vorba despre credinţa mea, despre ceea ce vreau să fac. Îmi doresc să depun un efort la consolidarea acestui partid mai ales că văd foarte mulţi tineri care vor să se implice, aspect care pentru mine contează foarte mult (…) Este păcat să nu fii alături de tinerii care vor să facă ceva”, a precizat şeful interimar al PLR Ialomiţa.

 

Pe lista membrilor de partid ai PLR îi mai regăsim şi pe Ion Nunu, consilier judeţean, Marian Jitea, liderul organizaţiei PLR Feteşti, Costin Dima, preşedinte filiala Slobozia, Claudiu Popa-Ţăndărei, Cornel Brudariu-preşedinte organizaţia Amara şi prof. Adrian Merlea, fost viceprimar la Perieţi.

Petronela MOROIANU

 

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021