Imagini dramatice nepublicate după accident cu mutarea lui Harrison Ford

Rate this post

Imaginile surprinse cu celebrul actor de 72 ani după accident sunt dramatice, este mutat pe o targă cu fața însângerată şi pregătit pentru a fi dus la un spital. Atenţie* Imaginile vă pot leza sensibilitatea.

Harrison Ford accidentat

În ciuda gravul accident de avion suferit de Harrison Ford el a continuat să fie conştient şi chiar a putut să vorbească pe toată perioada în care i s-au oferit primele intervenţii de prim ajutor. Accidentul s-a întamplat la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Santa Monica. Aparatul s-a prabuşit pe un teren de golf din Venice, California. în Los Angeles, acum au început să circule mai multe imaginii la felul cum s-a realizat transferul său la spital, pentru a putea fi tratat.

Artistul american în vârstă de 72 ani a fost urcat pe o targă, după ce i s-a pus un guler cervical pentru imobilizarea coloanei vertebrale şi bandaje pentru a opri sângerările de pe faţă.

Actorul Harrison Ford s-a prabuşit joi cu avionul contruit în 1942 de Ryan Aeronautical ST3KR, o aeronava de antrenament cu un singur motor, din Al Doilea Razboi Mondial. În urma accidentului Ford, a suferit o fractură de pelvisul, insă acum viața actorului este acum în afara oricărui pericol.

Ford a fost toată viaţa un mare pasionat al aviației de zbor cu motor. Joi a plecat neânsoţit de la aeroportul din orașul Californian Santa Monica la bordul avionul său Ryan PT-22, dar în câteva minute după decolare a suferit probleme la motor, după decolare a detectat că ceva este în neregulă, a încercat să se întoarcă la terminalul de la care a plecat în zadar, în cele din urmă s-a prăbușit.

Harrison Ford rani 
Harrison Ford avion accidentat
Harrison Ford paramedici

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close