ŞTIREA TA pe Jurnalul24 | PRIMARUL CARE PROMITE MULTE, DAR NU FACE NIMIC
Din ciclul „promisiuni electorale” iar problemele răman, „drumuri imposibil de circulat şi multe alte probleme!” Un telespectator anonim a trimis pe adresa redacţiei, la secţiunea ŞTIREA TA, prezentarea problemelor din Comuna Bogheşti Judetul Vrancea, insoţită de mai multe imagini concludente. Sandu Aur este primarul comunei Boghesti de aproape 3 ani, insa in Mai mult…
Comisia Europeană a raportat progresele inregistrate de România dar a criticat parlament
Bruxelles a raportat progresele susținute in monitorizarea reformelor sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției din România. „Țara este pe calea cea bună „, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans în prezentarea rapoartelor pentru Romania si Bulgaria în cadrul mecanismului de cooperare și verificare a instituţiilor. Combaterea corupției rămâne cea mai mare Mai mult…
Cancerul din achizițiile publice poate fi extirpat! (2)
„În ședinta de marți, 9 noiembrie curent, a Camerei Deputatilor, pe ordinea de zi la punctul 106 s-a aflat cu propunerea de respingere PLX – 80/2014 proiectul Legii care propunea înființarea Autorității Naționale de Certificare și Calificare a Operatorilor Economici Eligibili. Din câte se vede, deși voci din toate partidele Mai mult…
Cele mai mari probleme sociale pe care România continuă să le aibă
În lipsa unui plan strategic de politică publică sănătoasă problemele sociale ale României încă există şi vor exista. În pofida unor progrese făcute în anumite sectoare după aderarea din 2007 la Uniunea Europeană, România încă mai are multe lucruri de schimbat pentru a progresa de la un stat cu politici Mai mult…
Deputatul Mario Ernest Caloianu: “Cancerul din achiziţiile publice poate fi extirpat”
“Asta dacă se vrea!”, susţine deputatul Mario Ernest-Caloianu. „Urmând modelul ţărilor europene cu un grad de absorbţie al fondurilor europene de sută la sută şi chiar peste, (vezi Italia, Spania în 2010 – 2012), încă din campania pentru alegerile parlamentare din 2012 mi-am asumat introducerea şi susţinerea unei propuneri legislative Mai mult…
Deputatul Mario Caloianu preocupat de dezvoltarea judeţului Ialomiţa
Potenţialul agricol şi cel uman al judeţului nostru şi al întregii regiuni Sud Muntenia au nevoie de o strategie clară de valorificare pe termen lung. Această idee stă la baza proiectelor pe care Mario Ernest Caloianu, deputat UNPR şi preşedintele organizaţiei judeţene a UNPR Ialomiţa, le-a iniţiat deja sau le Mai mult…
Ialomiţa: Primarul comunei Ciulniţa a trecut de la PDL la PLR
Deşi nu este înregistrat legal ca şi partid politic, Partidul Liberal Reformator (PLR) a reuşit să adune, într-un timp relativ scurt, sute de membri. Printre aceştia se numără primari, consilieri locali şi judeţeni, dar şi oameni simpli. PLR Ialomiţa numără, în prezent, peste 300 de membri, 25 de filiale locale Mai mult…
Syria-Iran, a history of effective cooperation?
“What is happening in Syria is not an internal issue, but a conflict between the axis of resistance and its enemies in the region and the world. Iran will not tolerate, in any form, the breaking of the axis of resistance, of which Syria is an intrinsic part.”[1] With Mai mult…
Candidatului dreptei la presedentie KLAUS IOHANNIS audiat de catre DNA
KLAUS IOHANNIS, audiat la DNA in aceasta dimineata. Candidatul dreptei la Presedentia Romaniei KLAUS IOHANNIS a fost chemat in acesta dimineata la Directia Nationala Anticoruptie sa dea declaratie. Din speculatiile aparute in presa se pare ca este vorba despre plangerea facuta marti dimineata de Klaus Iohannis contra lui Liviu Dragnea cu privire la Mai mult…
PMP Ialomiţa şi-a ales noua conducere
Organizaţia Judeţeană a Partidului Mişcarea Populară Ialomiţaşi-a desemnat sâmbătă, 30 august 2014, noua conducere. Conferinţa judeţeană de alegeri a avut loc la Casa de Cultură Municipală din Slobozia (fostul Cinema Galax), avându-l ca invitat pe secretarul general al PMP, Cristian Petrescu. În cadrul Conferinţei judeţene a PMP Ialomiţa a fost Mai mult…
Elena Udrea, despre migraţia politică a primarilor: „Este un joc complet imoral”
Aflată într-o vizită la Slobozia, Elena Udrea, preşedintele PMP a declarat miercuri, 27 august, că Ordonanţa Guvernului care ar permite migraţia politică a primarilor este „un joc complet imoral” şi are un singur scop, respectiv de a-i asigura candidatului Victor Ponta voturi în plus la alegerile prezidenţiale. „Victor Ponta încearcă Mai mult…
Atac la adresa PMP Ialomița
Biroul de presă al organizației județene a Partidului Mișcarea Populară Ialomița a transmis un comunicat de presă referitor la apariția pirat a unei pagini de facebook în care sunt postate articole și comentarii care pun într-o lumină neplăcută această formațiune politică. „Conducerea organizației județene a PMP Ialomița aduce la cunoștința Mai mult…
Alianța Creștin Liberală (ACL) Ialomița protestează față de schimbările făcute de Inspectoratul Școlar Județean
La începutul lunii august, în toate unitățile de învățământ a fost trimisă o listă cu numele cadrelor didactice, care urmează să primească decizii de numire în funcția de director/director-adjunct, în vederea transmiterii de către aceștia a „acordului de detașare în interesul învățământului” (formula folosită în asemenea situații, în lipsa unui Mai mult…
118 biserici distruse
Începând din 2004 până acum, 118 biserici creștine au fost victimele exploziilor, ne raportează portalul L’Observatoire de la Christianophobie. 64 de biserici au fost distruse în Mosul, 45 – în Bagdad, 8 – în Kirkuk, 1 – în Ramadi. Având în vedere că militanții ISIS au invadat teritoriul Mosul, la 10 iunie, 45 de biserici din Mai mult…
Cel mai mare drapel din lume
Românii s-au întrecut pentru a intra în GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru foarte multe recorduri, cum ar fi: cea mai mare salată din lume, cel mai scump ziar din lume, cel mai lung lanț de pizza din lume și cel mai tânăr cântăreț din lume. Acestea sunt doar câteva din recordurile pe Mai mult…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.