O mare parte din viata noastra ne-o petrecem la birou si pentru asta nu putem evita stresul. Incercam sa va…
Două avioane, americane, de luptă A-18 au fost trimise pentru a bombarda Irakul. Amiralul John Kirby, secretarul de presă al…
Turiștii care vor ajunge pe litoralul românesc în această vară vor fi întâmpinați de restaurante cu o nouă surpriză în…
Esti una dintre acele persoane ce dramatizeaza si cel mai pesimist scenariu? Daca este cazul tau, atunci inchide televizorul si…
Cu toţii ştim cât de greu este să deschizi ochii dimineaţa, soarele să te orbească şi, mai ales, să te…
1.Apreciază tot ce corpul tău poate să facă. 2.Scrie o listă cu 10 lucruri care îţi plac la tine 3.Aminteşte-ţi…
Comunicarea paraverbală se referă la variaţii in folosirea vocii: schimbările de voce, intonaţia, accentuarea unor cuvinte, viteza cu care vorbim,…
Transformă-ţi gândurile negative in pozitive Pasul 1: Gândeşte-te la ceea ce te deranjează, la ceea ce te enervează, la ceea…
Fiecare dintre noi a simţit cel puţin odată sentimentul de gelozie. Gelozia are legătură cu posesivitatea în relaţii şi apare…
Stresul este o reacţie a organismului adaptată la cererile mediului înconjurător. Referitor la stresul academic, diverse investigaţii au dovedit că,…