Categories: Stiri

Infractor român …policalificat, arestat la Madrid

Rate this post


În ziua de 7 septembrie 2016, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un grup infracţional organizat coordonat de către inculpatul Alen Daniel Moisin obţine importante sume de bani din comercializarea unor mari cantităţi de droguri de risc precum că şi că deţine, în scopul comercializării, mai multe opere de artă sustrase cel mai probabil de pe teritoriul Spaniei.

Alen Daniel Moisin este cunoscut ca unul dintre liderii mediului interlop braşovean care s-a remarcat de-a lungul timpului prin metodele deosebit de violente cu care a acţionat în derularea unor activităţi infracţionale (tulburarea liniștii publice, proxenetism, furt calificat, infracţiuni informatice, infracţiuni contra persoanelor, şantaj, cămătărie, trafic de droguri).
În data de 8 septembrie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi „furt” prev. de art. 228 alin. 1 din Codul penal, toate cu aplic. art. 38 din Codul penal.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Alen-Daniel Moisin a operaţionalizat o filieră infracţională specializată în traficul de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi procurarea unor opere de artă de valoare sustrase cel mai probabil din Spania.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că inculpatul Moisin Alen Daniel a constituit o structură infracţională de tip mafiot piramidală, plasându-se în vârful acestei structuri, având ca scop obţinerea unor importante sume de bani din introducerea în ţară a unor mari cantităţi de droguri de risc şi comercializarea acestora.
Pe palierul II al acestei structuri, inculpatul Alen Moisin Daniel l-a plasat pe finul şi omul său de încredere, inculpatul Maftei Valeriu Adrian, acesta fiind sprijinit activ în desfăşurarea activităţilor infracţionale de către prietena sa, inculpata Giosu Diana. S-a reţinut că inculpatul Maftei Valeriu Adrian a avut rolul de coordonator al vânzărilor de droguri procurate de către inculpatul Alen Daniel Moisin şi de colector al sumelor de bani provenite din astfel de activităţi. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul Maftei Valeriu Adrian s-a implicat personal în activităţi de vânzare a unor cantităţi însemnate de droguri și a deţinut, în anumite locaţii, obiecte de artă, pentru care căuta cumpărători.
Pe palierul de execuţie al grupării conduse de către inculpatul Alen Daniel Moisin au fost recrutaţi inculpaţii Pavel Cătălin Florin, Kiss Alexandru Andrei, Pintiliasa Răzvan Ionuţ, Ganea Alex Costică, zis “Alex Ţiganul” şi Pavel Mihai zis “Clei”. Inculpaţii erau fidelizaţi liderilor reţelei, fie prin diverse recompense financiare, fie prin “corecţii” fizice sau psihice aplicate de către membrii ierarhic-superiori.

În urma unei complexe activităţi de investigaţii desfăşurată în cauză au rezultat următoarele aspecte:
În data de 21 octombrie 2016, inculpatul Alen Daniel Moisin i-a vândut inculpatului Miron Vasile, cetăţean moldovean, cantitatea de 3,56 grame cannabis (mostră), cu preţul de 150 lei, cei doi înţelegându-se ca în cazul în care cumpărătorul va aprecia calitatea “mărfii” să tranzacţioneze cantităţi de ordinul kilogramelor de cannabis.
În data de 08 noiembrie 2016, inculpatul Alen Daniel Moisin i-a vândut inculpatului Ion Dumitru (ofiţer în cadrul unei unităţi militare de pe raza judeţului Braşov) cantitatea de 500 grame cannabis, acesta din urmă angajându-se să plătească ulterior suma de 18.500 lei.

În data de 20 ianuarie 2017 în jurul orelor 21:52, lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Braşov-Biroul de Supravegheri Judiciare au vizitat locuinţa la care Alen Daniel Moisin îşi executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, situată în municipiul Braşov, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu se află la domiciliu. În cursul aceleiaşi seri, pe raza municipiului Săcele a fost efectuat un control asupra unui autoturism aparţinând tatălui inculpatului Maftei Valeriu Adrian, ocazie cu care a fost identificată o pungă conţinând aproximativ 300 grame cannabis. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că respectiva pungă fusese preluată de către inculpatul Maftei Valeriu Adrian, de la inculpatul Alen Daniel Moisin, cu câteva ore înainte.
În data de 22 ianuarie 2017, inculpatul Pavel Mihai Ionuţ a fost oprit în trafic imediat după ce a ridicat de la locuinţa inculpatului Alen Daniel Moisin, situată în municipiul Braşov, cantitatea aproximativă de 85 grame cannabis.

În data de 24 ianuarie 2017 Curtea de Apel Braşov a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv și s-a dispus darea în urmărire generală și internațională a acestuia.
În data de 27 ianuarie 2017 a fost efectuată o nouă percheziţie la domiciliul inculpatului Alen Daniel Moisin, ocazie cu care, în imediata apropiere a gardului împrejmuitor al proprietăţii închiriată de către acesta, a fost identificată, îngropată, cantitatea de aproximativ 200 grame cannabis, ambalată într-o pungă vidată, un pistol marca Bruni și 100 cartuşe calibrul 9 mm. În interiorul aceluiaşi imobil au fost identificate un permis de conducere pe numele inculpatului Alen Daniel Moisin, eliberat de către autorităţile mexicane şi o carte de identitate falsificată.

În data de 21 ianuarie 2017 au fost identificate şi ridicate de la membrii reţelei infracţionale un număr de 46 picturi, cel mai probabil sustrase de la colecţionari ai unor state membre U.E., unele dintre acestea datând din secolele XVIII – XIX, a căror valoare totală a fost estimată provizoriu la aproximativ 50.000 euro, în cauză fiind dispusă efectuarea unei evaluări în vederea stabilirii provenienţei, vechimii şi valorii artistice a acestora. Cu aceeaşi ocazie au fost identificate 4 bucăți de fildeş de elefant având greutatea totală de 53 kg şi o valoare estimată la 53.000 euro.
În total, a fost identificată şi ridicată cantitatea aproximativă de aproximativ 1.5 kg. de cannabis, însă din cercetări a rezultat că numai în cursul anului 2016 inculpatul Alen Daniel Moisin a introdus, prin intermediari, pe teritoriul României, cantitatea de peste 10 kg cannabis. În cauză au fost efectuate 5 constatări ale unor infracțiuni flagrante și 3 percheziţii domiciliare.

Urmare a cercetărilor efectuate în cauză precum şi în alte cauze conexe, procurorii DIICOT – S.T.Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane, 3 fiind cercetate în stare de arest preventiv și alte 8 sub control judiciar. Totodată, s-a stabilit că în perioada 10-11 februarie 2017, inculpatul Alen Daniel Moisin a trecut fraudulos frontiera de stat a României, spre Ungaria, prin „zona verde”, unde şi-a procurat un set de documente falsificate.
Autoritățile române au declanșat o amplă activitate de asistenţă juridică internaţională adresată autorităţilor spaniole, astfel încât Alen Daniel Moisin a fost localizat şi prins în Madrid la data de 18 februarie 2017.

În perioada 6-7 aprilie 2017, în cadrul cererii de comisie rogatorie, procurorii DIICOT – S.T.Braşov s-au deplasat la Madrid, în vederea audierii inculpatului Alen Daniel Moisin şi aducerii la cunoştinţă a faptelor reţinute în sarcina sa. La data de 20.04.2017 inculpatul va fi predat autorităților române în baza unui mandat european de arestare emis de către Curtea de Apel Braşov.

Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O – Serviciul Antidrog București, B.C.C.O Brașov şi poliţişti din cadrul I.P.J. Brașov. În cadrul cooperării internaționale cercetările au fost sprijinite de către atașatul de interne al României la Madrid. Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Bucur Borcan

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021