Jurnalistul, The Guardian, Alex Hern, a testat acest aspect şi a fost uimit de rezultate. Pe pagina sa de twitter au început să apară mii de comentarii despre acest subiect.
În urma căutărilor pe Google Maps a „Casei Albe”, sa descoperit că este numită „Nigger House” (Casa Negrilor). Dacă scrii cea de-a doua varianta în Google Maps, eşţi direcţionat către reşedinţa oficială a Preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama. După scandalul de rasism la adresa preşedintelui american Barack Obama, Google va avea, din nou, probleme pentru încălcărea vieții private pe Internet.
Gigantul tehnologic şi-a cerut scuze, însă există și alte curiozități apărute pentru prima dată în dactilografierea cuvîntului. „Shit hole”, care duce la echipa de fotball Tottenham Hotspur Club din Londra.
Dacă tastăm numele în Google Maps – sau alias-ul Twitter, cum ar fi jurnalistul australian Așer Wolf – poate genera informații înfiorătoare.
Alex Hern de la The Guardian spune: „el va duce, nu la Guardian, unde lucrez (care ar avea sens), ci la un bar din London Bridge, unde am jucat jocul de cărți Netrunner, în majoritatea săptămânii. Din cele mai bune dintre cunoștințele mele, nu m-am conectat niciodată online la pub.”
Mulți utilizatori de Internet, care sunt activi pe social media au fost uimiți de ceea ce au putut să vadă.
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment