Miercuri, 29 martie 2017, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt a organizat „Cupa Presei la Tir”, competiţie la care au fost invitaţi să participe reprezentanţii mass-media acreditaţi pe lângă activităţile inspectoratului.
Jurnaliştii au avut din nou prilejul de a demonstra pregătirea în folosirea armamentului şi abilităţile de buni trăgători, dovadă fiind calificativele foarte bune pe care le-au obţinut.
Concursul s-a desfăşurat în poligonul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor Slatina şi a constat în executarea unei şedinţe de tragere cu pistolul Carpaţi – calibru 7,65 mm, la o distanţă de 15 metri, în ţinta piept cu cercuri.
Pentru efortul depus şi priceperea de care au dat dovadă, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, domnul colonel Tudor – Dorel DREJOI a acordat tuturor participanţilor diplome şi le-a mulţumit pentru colaborare şi contribuţia adusă la promovarea imaginii instituţiei.
Activitatea a fost organizată cu ocazia sărbătoririi la data de 3 aprilie, a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment