Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au efectuat o percheziție la locuința unui bărbat bănuit că a realizat fotografii și filmulețe cu caracter pornografic cu o minoră, pe care, ulterior, le-ar fi distribuit altor persoane./ Cel în cauză a fost reținut.
În ziua de 20 martie 2017, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al celor de la Poliția Municipiului Caracal și Postul de Poliție Rotunda, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, au efectuat o percheziţie domiciliară, în comuna Rotunda, județul Olt.
În urma percheziţiei, JITIANU IONUŢ – DANIEL, zis, Jiti Mondialu, de 24 ani, din comuna Rotunda, a fost identificat și condus pentru audieri. De asemenea, 10 persoane au fost aduse pentru audieri, cu mandat de aducere. Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, șapte telefoane mobile şi un memory – stick.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că la data de 23 decembrie 2016, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel, în vârstă de 24 de ani, a contactat-o telefonic pe persoana vătămată, în vârstă de 14 ani, careia i-a propus să iasă în oraş împreună cu el şi mai multe persoane. Minora a fost de acord şi cei doi împreună cu înca 6 persoane s-au deplasat pe raza comunei Vădastra unde au petrecut la un local de noapte.
După ce au părăsit cu toţii incinta localului şi s-au urcat în autoturismul condus de către inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel, la un moment dat, inculpatul a oprit autoturismul, cerându-le celor 6 persoane care îi însoţeau să părăsească autoturismul. După ce a rămas singur cu minora, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel a condus autoturismul în câmp, cu intenţia de a o deruta pe aceasta spaţial. Ajunşi în câmp, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel i-a propus iniţial minorei să întreţină raporturi sexuale normale, după care i-a impus ca aceasta să presteze acte sexuale orale. Întrucât minora nu a fost de acord, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel a agresat-o fizic şi a deposedat-o de telefonul mobil pentru a nu solicita telefonic ajutor. În cele din urmă, minora a fost determinată de către inculpat să întreţină acte sexuale orale, timp în care acesta a fotografiat-o cu telefonul său mobil, fără voia acesteia. Astfel, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel a realizat şi stocat în telefonul său fotografii cu caracter pornografic reprezentând-o pe minoră iar ulterior le-a distribuit inculpatei Sărdar Florentina – Natalia. La rândul său, inculpata Sărdar Florentina – Natalia a stocat fotografiile cu caracter pornografic în telefonul său şi ulterior le-a transmis mai multor persoane din municipiul Caracal, judeţul Olt.
Cel în cauză a realizat mai multe fotografii și un filmuleț cu caracter pornografic, pe care, ulterior, le-ar fi distribuit mai multor persoane, de pe raza municipiului Caracal.
La data de 21.03.2017, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Bucur Borcan