Ziua de 8 Martie, sărbătoarea frumuseţii şi a feminităţii, reprezintă unul dintre momentele în care FEMEIA este în centrul atenţiei. În spiritul acestei sărbători, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Olt şi-au îndreptat atenţia către doamnele de vârsta a treia, instituţionalizate la „Complexul Servicii Persoane Adulte” din municipiul Slatina.
Cu sprijinul reprezentanţilor unei societăţi comerciale, au fost dăruite pachete cu dulciuri celor 105 femei din acest cămin, din dorinţa de a le aduce bucurie şi căldură în suflet, în această zi importantă. Deşi pachetele nu au fost voluminoase, prezenţa şi gestul poliţiştilor au fost primite cu căldură sufletească, zâmbetul de pe buzele tuturor doamnelor revelând bucuria că, în această frumoasă zi, nu au fost uitate.
Totodată, pentru că mâinile muncite şi ochii brăzdaţi de lacrimi de fericire au impresionat în mod deosebit, poliţiştii au promis că vor reveni şi cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment