Lăcătuşul proxenet a fost arestat

Rate this post

Procurorii D.I.I.C.O.T. Gorj şi poliţişti din cadrul BCCO Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii  Organizată Gorj, sprijiniţi şi de lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, au participat, începând cu seara de 31.07.2014, la efectuarea de acţiuni flagrante, percheziţii domiciliare, corporale şi auto,  punerea în executare a unor mandate de aducere, audieri de persoane vătămate, martori, suspecţi, inculpaţi.
proxeneti arestati
Cu ocazia efectuării a patru percheziţii domiciliare în locații din municipiul Motru şi comuna Glogova,  judeţul Gorj, precum şi a percheziţiilor asupra unui autoturism şi corporale, s-au ridicat mai multe obiecte – corp delict, mijloace materiale de probă, constând în: telefoane mobile, tablete, laptopuri, medii de stocare a datelor informatice, înscrisuri autentificate sau sub semnătură privată, documente de călătorie, documente privind expediţii de bani, acte de identitate şi de stare civilă ale persoanelor implicate în activitatea infracţională etc.

În cauză, prin ordonanţele din 1 august 2014, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, faţă de inculpaţii Bejinaru Aristică Benoni, 36 de ani, și Bejat-Muja Casian, 29 de ani, sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, și, respective, de complicitate la aceste infracțiuni.

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că  inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni, din anul 2010 şi până la data de 31 iulie 2014, a avut ca principală preocupare comiterea de fapte de trafic de persoane şi proxenetism, fără să excludă infracţiuni de trafic de minori. Deşi este angajat la UMC Roşiuţa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe postul de lăcătuş mecanic, cu program zilnic de 8 ore, inculpatul a făcut în aşa fel încât să intre în graţiile unor şefi şi persoane influente, prin acte de corupere ori plasarea de tinere pentru a întreţine raporturi sexuale cu aceştia, situaţie în care a fost favorizat să nu se prezinte mai deloc la serviciu.

Timpul inculpatului era împărţit în funcţie de activităţile de recrutare, transportare şi plasare a tinerelor pentru a fi exploatate sexual, având mai mult un program de noapte, când era prezent în cluburi, săli de jocuri de noroc şi pariuri sau alte locaţii destinate agrementului, iar în cursul zilei se odihnea. Toate aceste activităţi, inc. Bejinaru Aristică-Benoni a căutat să le mascheze prin luarea unei false atitudini de persoană onestă cu un anume statut social şi profesional demn de admiraţie, dar care, în plan sentimental şi al relaţiilor conjugale, a folosit cele mai bune metode pentru a exploata sexual oricare din partenerele cu care a intrat în contact.

În realizarea scopului urmărit, inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni, cu sprijinul şi al inculpatului Bejat-Muja Casian – o cunoştinţă mai veche a sa orientată spre aceleaşi principii comportamentale – au iniţiat şi pus în aplicare planuri din ce în ce mai eficiente în racolarea tinerelor, aşa încât au format o reţea de clienţi din persoane de încredere, urmărind extinderea legăturilor cu noi persoane vulnerabile sau predispuse spre acte de prostituţie ori proxenetism.  Persoanele noi erau verificate minuţios şi în timp de către inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni, până la dobândirea încrederii din partea subiecţilor vizaţi şi, uneori, erau lăsate în grija directă a unor complici. Astfel, Bejinaru Aristică-Benoni a fost ajutat, cu intenţie, de către Bejat-Muja Casian care, încă din anul 2010, i-a înlesnit multe din activităţile infracţionale. În ultima perioadă de timp, respectiv din luna iunie 2014, cei doi inculpaţi l-au implicat, într-o oarecare măsură, şi pe suspectul Dăogaru Nicolae-Emil, în activităţile de transportare şi plasare, pentru prostituţie, a martorei BCB, pe litoralul românesc (perioada 21 – 28 iulie 2014).

În perioada de comitere a faptelor, inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni a implicat un număr mare de tinere, multe aproape de vârsta minoratului şi aflate în continuarea studiilor, aşa încât a profitat la recrutarea acestora de un pretins sprijin că le ajută la promovarea unor testări sau examenul de bacalaureat ori acordarea anticipată de sprijin material care să creeze o stare de dependenţă sau chiar de supunere necondiţionată în faţa sa, cât şi a persoanelor de legătură.

Potrivit modului de operare şi profitând de relaţiile pe care le avea, Bejinaru Aristică-Benoni a fost informat şi a conştientizat pericolul de a fi urmărit de organele de anchetă sau chiar prins în acţiuni flagrante, dar de fiecare dată şi-a luat măsuri noi de prevedere pentru continuarea faptelor cu mai mare precauţie, dar şi prin implicarea unor complici precum Bejat-Muja Casian, Dăogaru Nicolae-Emil  şi alţii. În acelaşi timp, inculpatul a limitat sau a încercat să minimalizeze conţinutul ori sensul convorbirilor şi comunicărilor telefonice, purtând corespondenţă în principal prin intermediul reţelei de socializare (Facebook), socotind că faptele sale nu pot fi surprinse în timp real şi nu se va putea ajunge la dovedirea unei legături de cauzalitate cu persoana sa. Cu precădere, inculpaţii Bejinaru Aristică-Benoni şi Bejat-Muja Casian preferau ca, în perioada sezonului estival, să transporte şi să plaseze, pentru prostituţie, tinere,pe litoralul Mării Negre, asigurându-şi astfel şi un interes de natură turistică şi de agrement.

Cei doi inculpaţi reţinuţi au fost prezentaţi în ziua de 1 august Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile. Cazul a beneficiat de suportul de specialitate al lucrătorilor Serviciului Teritorial Gorj al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close