Lupta contra încălzirii globale are câteva lucruri în comun cu lupta împotriva terorismului. Asemenea luptei contra terorismului, și cea dusă împotriva schimbărilor climatice nu are un final previzibil. Ambele sunt sperietori mediatizate cu ajutorul unui sistem de presă obedient și servil Noii Ordini Mondiale. Și cel mai important, ambele sunt folosite cu scopul de a schimba din temelii societatea umană prin restrângerea drepturilor și libertăților indivizilor. În acest sens putem da câteva exemple de măsuri propuse de elitele care ne conduc, măsuri care au scopul de a schimba modul nostru de viață. Izgonirea oamenilor din zonele rurale și înghesuirea lor în mari aglomerații umane (numite Human Settlement Zones) unde vor fi supravegheați cu ajutorul tehnologiei Smart. În timp ce Elitele vor locui în palate aflate pe domenii bine păzite de ochiul iscoditor al poporului, individul de rând va locui în așa numitele „apartamente-coșciug”, apartamente cu o suprafață locativ extrem de mică.
Globaliștii urmaresc până și reglementarea consumului de carne de vită sub pretextul că aceste animale emit dioxid de carbon periculos pentru mediu. Dar se merge și mai departe, urmărindu-se impunerea unei taxe pe emisiile de carbon, taxă ce va crește prețul tuturor bunurilor pe care le consumăm. Însă teza încalzirii globale ascunde și o dorință întunecată a Elitei: reducerea populației planetare până la un nivel controlabil de către autorități. Pietrele-Ghid din Georgia și mai multe declarații ale unor membri ai Noii Ordini Mondiale nu lasă niciun dubiu în privința acestei intenții. Nici limbajul nostru nu va scăpa de cei ce doresc reglementarea lui: toți cei ce neagă teza încălzirii globale produse de om vor fi pedepsiți într-un fel sau altul. Avem deci o nouă aplicare a principiului dialecticii hegeliene (problemă-reacție-soluție) care va extinde prerogativele Statului în dauna individului. Sfatul meu pentru analiștii ce merg înainte pe calea tezei încălzirii umane provocate de om este următorul: Aveți grijă ce vă ce vă doriți că s-ar putea să și primiți.
Liderii care militează pentru măsuri contra încălzirii globale sunt mai mult decât duplicitari, iar ei știu asta. În timp ce duc un așa-zis război contra schimbărilor climatice, blochează accesul la tehnologii cu adevărat performante care ar putea schimba societatea din temelii. Energia liberă este una din ele dar mai putem da ca exemplu și sistemele cu propulsie antigravitațională.
Scepticismul în privința încălzirii globale produse de om ne poate fi alimentat și de multele predicții ratate ale apostolilor acestei teze. În timp ce aceștia se isterizau din cauza gheții din Antarctica ce dispare rapid, la fața locului se produce contrariul-nivelul gheții întrecând record peste record. La fel și cu populația de urși polari, ce conform unor studii, crește văzând cu ochii, în ciuda predicțiilor unor indivizi precum Al Gore.
Dacă pentru mulți geoingineria a fost propusă drept soluția salvatoare pentru a combate încălzirea globală alții o văd drept cauză a încălzirii globale.
Deși pentru Noua Ordine Mondial și acoliții ei bine plătiți, un uragan precum Irma este mana cerească ce vine în sprijinul teoriei încălzirii globale provocate de om nimeni nu poate nega ipocrizia celor dintâi. Avem tot dreptul să fim sceptici deoarece știm că de cele mai multe ori, conducătorii nu ne doresc binele. Nu ne putem aștepta la altceva de la niște sataniști, nu-i așa?
Autor: Cimpoiru Ciprian