Fiind şi eu studentă, cred că cei mai mulţi dintre noi suntem mereu în căutarea unor modalităţi mai bune de a studia. Uneori ţi se pare aşa de greu încât nici măcar nu ştii cum şi de unde să începi.
Ei bine, azi am pentru tine şase sfaturi, sper să-ţi fie utile. Trebuie să recunosc că acestea nu sunt intr-adevăr toate sfaturile mele, am cules şi am ales ce mi s-a părut mai eficient.
1. Nu fi multifuncţional (telefonul/tabletă/laptopul trebuie să stea departe de tine). Acest lucru va fi cu siguranţă cel mai greu, dar, de asemenea, probabil, cel mai eficient. Sfatul meu este de a opri telefonul. Ascunde-l departe, dacă acesta te distrage. Astfel nu vei fi chiar tentat să-ţi verifici conturile de pe site-urile de socializare din 15 in 15 minute.
2. Studiază perioade lungi de timp. Da, ştiu, este la fel de greu, dar dacă veţi studia in cantităti mici de timp, creierul nu are aderenţă pt a stoca informaţiile foarte bine.
3.Începe să studiezi cu cel puţin 3 nopţi înainte de examen. Nu incepe cu o noapte inainte, creierul tău nu o să îşi amintească decât concepte, iar acelea foarte vag.
4. Gândeşte informaţiile pe care le citeşti, învaţă prin simţuri şi astfel vei reţine mai uşor. Deci, nu numai citit, spune lucrurile cu voce tare şi rescrie până vei înţelege. Nu face din activitatea această doar o lectură.
5. Nu studia în pat. Asociem paturile cu odihna şi somnul, nu cu studiul. Astfel de lectură va creea somnolenţă, este un adevarat eşec.
6. Fără cluburi. Asiguraţi-vă că sunteţi bine odihnit şi gata să treceţi cu bine testul de a doua zi.
În speranța că v-au fost de ajutor sfaturile mele, vă doresc succes, să treceți cu brio toate examenele din viața voastră.