Categories: Stiri

Marea Criză Economică, evenimentul generației noastre

Rate this post

Înainte de apariția unui Mare Crah economic este recomandat să urmărim în primul rând două indicii care anunță producerea iminentă a acestuia. Cele două sunt datoria statului și a populației către creditori și bulele care apar în diverse sectoare ale economiei. În 2008 le-am avut pe amândouă la un nivel foarte periculos dar situația din prezent a atins cote nemaipomenite cu datorii ale populației și ale statului care ating cote demne de Cartea Recordurilor Economice (dacă o astfel de carte s-ar scrie vreodată). Dar nu numai datoriile, ci și bulele care au apărut ca tumorile canceroase în toate sectoarele economiei, sunt semnalele unui dezastru care ne va marca pe veci. Situația este mult mai gravă decît pe vremea Marii Depresiuni având în același timp la orizont și posibilitatea producerii unui Război Mondial care, a distrage atenția de la criza economică care se va produce mai devreme sau mai târziu și de la arhitecții acesteia-bancherii internaționali.

Factorul psihologic care va marca populația globului va fi destul de sigur un colaps al Bursei de pe Wall Street dar dacă nu vom avea un colaps sigur vom avea o corecție, acțiunile la Bursa Americană fiind în acest moment supraevaluate. Este cel mai prost moment pentru noii investitori de la Bursa Americană, aceștia având șanse mici să obțină câștiguri semnificative dar șanse mari să iasă pe pierderi uriașe.

Marea Criză Economică care ne pândește de după colț va fi în primul rând o criză a dolarului (care își va vedea valoarea mult diminuată provocând pierderi celor care au economii în această valută) dar va fi și o criză a Sistemului bancar. Și pe bună dreptate, deoarece controlul bancherilor internaționali asupra acestui sistem financiar s-a tradus prin munți de datorii și inflație. În acest moment este foarte important pentru bancherii internaționali să distragă atenția de la acest fapt supărător aruncând vina pe administrația Trump care și-a asumat, prin declarațiile președintelui american, controlul asupra economiei și va prelua toată vina în cazul în care aceasta se prăbușește. Mandatul prezidențial următor va avea mai mult ca sigur drept titular un democrat (sau mai bine spus un socialist) care va anula tot ce a realizat Trump, inclusiv mult trâmbițata Reformă a Taxelor.
O criză economică este un bun prilej pentru un investitor înțelept să cumpere ieftin acumulând astfel și mai multă avere de pe urma celor loviți de o astfel de năpastă. Acțiuni la firme, proprietăți imobiliare, companii, afaceri, bunuri și câte și mai câte. Toate pot fi la libera alegere a celui care a păstrat bani pentru un astfel de eveniment.

Astfel bogățiile lumii se concentrează în mâinile a din ce în ce mai puțini indivizi iar în viitorul apropiat nu vom vedea o schimbare în acest trend, marea majoritate a populației din ce în ce mai sărăcită privind cu invidie și teamă la cei mai puțin de 1% care au în mâinile lor toată bogăția planetei. Iar cei care își spun speranțele într-un guvern socialist care să aducă pe pământ echitatea și dreptatea, aceștia se vor număra printre cei mai dezamăgiți deoarece cei mai puțin de 1% care controlează toate bogățiile lumii au la degetul mic și pe așa-zișii socialiști care promit că luptă pentru popor. Putem da ca exemplu în acest sens relația de prietenie (sau mai bine spus relația de subordonare dintre Lynn de Rotschild și Hillary Clinton cunoscutul politician socialist american). Pe cine ar fi servit Hillary Clinton în cazul în care ar fi câștigat un mandat la Casa Albă? Poporul american sau familia de Rotschild? Nu mai punem la socoteală că bogații planetei vor ști să își pună la adăpost averile de brațul lacom al Statului. Fascism în toată regula și nimic mai mult!

Situația României este de asemenea foarte fragilă,țara noastră depinzând ca de aer de investițiile străine, investiții care vor veni din ce în ce mai greu mai ales că România nu se află într-o situație foarte fericită când vine vorba de forța de muncă ce este din ce în ce mai greu de accesat. Exodul populației spre țări mai prospere pune România alături de un alt exemplu trist al istoriei: Germania de Est, țară care a fost nevoită să construiască un adevărat zid la granița dintre Berlinul de Vest și cel de Est pentru a opri exodul populației. Nu credem că autoritățile române vor recurge la această măsură extremă dar companiile disperate sunt nevoite să aducă muncitori din anumite țări pe care președintele Donald Trump le-ar fi calificat cu ușurință drept „shit-holes”. Pakistanizarea României nu este pe moment un proces care să ne sperie, neavând amploarea celui care are loc în Arabia Saudită dar ar trebui să ne dea de gândit atât nouă celor aflați la baza lanțului trofic cât și guvernanților noștri.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021