În ziua de 9 ianuarie 2015, trei suspecţi, cetăţeni bulgari, au fost prinşi în flagrant de către procurorii şi poliţiştii de la DIICOT şi BCCO Bucureşti, în timp ce montau/demontau mai multe dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare ( tip skimming), împreună cu datele conţinute de acestea, de pe ATM-ul aparţinând unei bănci din Bucureşti.
În perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, suspecţii au procedat la instalarea unor dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare pe ATM -urile aparţinând mai multor bănci situate pe raza municipiului Bucureşti. Ulterior, au demontat si ridicat instrumentele respective, împreună cu datele conţinute de acestea. Sumele de bani erau retrase pe teritoriul altor state (Indonezia, Peru, Statele Unite ale Americii).
Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală faţă de persoanele menţionate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, punere în circulaţie de valori falsificate, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare si a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea si demontarea dispozitivelor de pe bancomate, un laptop, telefoane mobile, precum şi mai multe carduri, inclusiv contrafăcute.
DIICOT Bucureşti a luat măsura preventivă a reţinerii faţă de cele trei persoane, iar Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestora. Acţiunea oamenilor legii a fost srijinită de către specialiştii Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Bucur Borcan