De sâmbătă (28 martie), intră în vigoare noile tarife pentru cartelele de metrou, în ciuda celor peste 200 de petiţii împotriva deciziei luate de Metrorex.
„Pentru oamenii cu venituri mai mici (nemulţumirile, n.r.) sunt justificate şi îi înţelegem. Pe de altă parte, există şi categorii sociale care beneficiază de o serie de facilităţi. Unele măsuri, chiar dacă nu sunt populare, sunt necesare”, a declarat, într-un comunicat, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Noile tarife de călătorie cu metroul vor intra în vigoare din 28 martie, „cu riscul unor nemulţumiri din partea călătorilor”, dar cu obligaţia pentru Metrorex să se dezvolte şi să se modernizeze, astfel încât bucureştenii să circule cât mai curând şi pe noile magistrale, a spus el, potrivit Digi24.
Noile preţuri arată astfel:
Cartela de 62 de călătorii va fi eliminată, în urma numeroaselor petiţii înregistrate la Metrorex în ultimii trei ani cu privire la abonamentul lunar cu 62 de călătorii, precum şi petiţiile primite prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Potrivit acestora, călătorii erau memulţumiţi cu privire la efectuarea numărului de călătorii în perioada de valabilitate a abonamentului.
Deşi, sâmbătă, mai multe zeci de persoane au protestat şi au cerut explicaţii pentru eliminarea cartelei cu 62 de călătorii şi creşterea tarifelor. După eliminarea abonamentului cu 62 călătorii ce costa 50 lei, singurul abonament lunar disponibil va costa 70 lei.
Ca urmare a majorării tarifelor de călătorie, Metrorex va încasa lunar 4.4 milioane de lei, suma ce va fi folosită pentru:
30% va fi utilizată pentru asigurarea de materiale privind siguranţa circulaţiei (şina de cale ferată, elemente de prindere, macaze, piese de schimb şi asigurarea alimentării cu energie electrică, termică şi apă), 32% pentru servicii de pază şi curăţenie, reparaţii şi întreţinere, 4% vor fi cheltuieli cu personalul, „pentru menţinerea salariilor actuale”, iar 34% sunt cheltuieli de exploatare (amortizarea mijloacelor fixe puse în funcţiune, taxe), specifică Metrorex.
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment