“Muzee și colecții religioase. Tezaurul brâncovenesc și postbrâncovenesc de la Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni”

Rate this post

Proiectul derulat sub genericul enunţat și-a propus, printr-o serie de evenimente, să contribuie la păstrarea, promovarea şi valorificarea unei părți importante din patrimoniul mobil românesc brâncovenesc și postbrâncovenesc, parte a patrimoniului cultural naţional în contextul anului omagial destinat sfinților martiri Brâncoveni, comemorării a trei secole de la martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu, al celor 4 fii ai săi și ai ginerelui/sfetnicului, Ianache Văcărescu. Proiectul, aflat în ultima sa etapă, vizează două evenimente: expoziţia (vernisaj) şi o masă rotundă, ambele având ca locaţie Mănăstirea Brâncoveni Olt, în data de 11 noiembrie 2014. Vernisajul din 11 noiembrie 2014 de la Brâncoveni va avea loc la ora 13 şi va fi urmat de masa rotundă începând cu ora 14.
manastirea-brancoveni-olt
Şi-au dat osteneala pentru a pune în operă acest valoros proiect următoarele instituţii: Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Mănăstirea Brâncoveni Olt – Episcopia Slatinei si Romantiului, Muzeul Judeţean Olt, Direcția Județeană de Cultură Olt, Școala cu clasele I-VIII “Voievod Brâncoveanu” Brâncoveni-Olt şi Mănăstirea Hurezi – Arhiepiscopia Râmnicului, Muzeul Județean Vâlcea, Direcția Județeană de Cultură Vâlcea, Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu, Administratia Fondului Cultural Naţional.
La vernisaj şi la masa rotundă vor participa, pe lângă membrii echipei de proiect, parteneri, specialisti din domeniul patrimoniului, reprezentanţi ai comunităţii locale, ai diverselor lăcaşuri de cult, reprezentanti ai învătământului universitar si preuniversitar, elevi, public larg, presa.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close