Categories: Stiri

Noaptea neagră a mediei independente; Russia Today versus cenzura Google

Rate this post

Russia Today nu face parte din media independentă, fiind un organ de presă al statului rus, însă multe din articolele sale au fost preluate de media alternativă din Occident, asta în timp ce instituția de presă se bucură de o foarte mare popularitate în rândul publicului din Vest. Explicația stă în faptul că emisiunile Russia Today analizează și tratează subiecte sensibile pentru establishmentul american expunând corupția și incompetența acestuia. Organului de presă rusesc i se pot reproșa multe lucruri, inclusiv faptul că face propagandă pentru regimul Putin dar și faptul că trece cu vederea legendara corupție care domnește în rândul acestuia. Dar și CNN sau CNBC face același lucru când vine vorba de establishmentul american și corupția acestuia care, dacă suntem sinceri, o depășește cu mult pe cea a regimului Putin.

Russia Today a atins un punct sensibil prin critica sa la adresa administrației americane, mai ales cea condusă de Obama și acum plătește prețul, atât Google cât și Facebook, ambele corporații americane, fiind decise să cenzureze la sânge articolele și expunerea Russia Today dar și a agenției rusești de știri Sputnik. Asta se adaugă la cenzurarea mediei alternative care a început de ceva timp în America și care pune sub semnul întrebării însăși dreptul la liberă exprimare al simplului cetățean.

Cei care se bucură că Google și Facebook vor cenzura Russia Today și Sputnik dau dovadă de inconștiență. Aceștia nu realizează că odată ce au terminat cu agențiile de presă rusești mai sus menționate vor trece la cenzurarea tuturor celor ce au opinii care nu convin Sistemului deoarece cu siguranță Google și Facebook nu se vor opri aici dovedind acest lucru cu prisosință.
Ofensiva împotriva mediei alternative care critică Sistemul nu se sfârșește prea curând, Facebook lucrând la o aplicație care să îi spună utilizatorului dacă a fost victima propagandei rusești și care site-uri sau pagini cărora le-a dat Like pot fi considerate propagandă rusească. Dar putem specula încă de pe-acum că în această categorie nu vor intra doar paginile autentice de propagandă rusească ci și acelea care nu au legătură cu rușii dar publică opinii împotriva Sistemului Noii Ordini Mondiale.

Prin cenzurarea opiniilor care nu le convin Google și Facebook își arată fața tiranică. Pozând la începuturile apariției lor în companii „sexy” și prietenoase cu utilizatorul marile corporații ale Internetului au încercat să atragă publicul utilizator de Internet și să îl facă dependent de ele iar în momentul în care au reușit acest lucru și-au arătat adevăratul caracter. Putem spune același lucru și despre Uniunea Europeană (chiar dacă nu e vorba de aceasta în articolul de față), o altă creație a Noii Ordini Mondiale și a Elitei care o conduce. Imaginea „corectă”,”sexy” și toate avantajele pe care ni le aduce „integrarea europeană” sunt aici cu scopul de a ne atrage în mrejele acestei odioase organizații astfel încât în momentul în care își arată adevărata față tiranică (pe care cu greu o mai poate ascunde) să nu mai putem scăpa din capcană.

Și ajungem la întrebarea: „A fost hotărâtoare propaganda rusească pentru rezultatul campaniei prezidențiale din 2016 din SUA ?” Putem răspunde cu un DA hotărât dar doar în cazul în care adevărul legat de corupția establishmentului american cunoscut de mult timp de mare parte a publicului american poate fi numit propagandă rusească. Hillary Clinton a câștigat votul popular, deci rușii nu au făcut o treabă prea bună aici, dar a pierdut mai ales din cauza caracterului ei corupt dar și al acelora care se aflau în spatele ei.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021